Bogdan Mateciuc
Introducere
În sala mare de conferințe a hotelului, scaunele au fost date la perete pentru a lăsa liber mijlocul sălii.
O sută de persoane sunt întinse pe jos și își închipuie că vorbesc cu Universul. Doi traineri se plimbă agale pe margine și le sugerează ce să își imagineze. Din boxa de pe masa din față se aude muzică de relaxare.
Mulți încep să se agite și să plângă. Exercițiul se încheie după zece minute. Cursanții se ridică, își șterg lacrimile și încep să mărturisească, pe rând, ce descoperiri le-a trimis Universul. Despre sine, despre părinți sau despre alte lucruri.
Dimineață au făcut Tunelul de îngeri, un alt exercițiu în care cursanții, jucând rolul unor îngeri, și-au șoptit unul altuia cuvinte de încurajare. Cei doi traineri nu cred în Dumnezeu, dar exercițiul e drăguț și foarte gustat de cursanți.
Bine ați venit la cursul NLP Psihologia relațiilor de cuplu !
NLP – între pseudoștiință, spiritualitate sincretică și promisiunea unui sine transfigurat
În România, a înflorit în ultimele decenii o piață a „vorbitorilor” – formatori, traineri, coachi – care pretind că dețin cheile înțelepciunii în cele mai variate domenii: de la finanțe și psihologie transpersonală, până la dezvoltare personală sau, de ce nu, fericirea absolută. Mulți se prezintă ca „experți” sau „specialiști”, iar publicul – dornic de soluții rapide – plătește cu speranța că va primi piatra filosofală care le va descătușa cariera, contul bancar sau viața sentimentală. Ironic, unii coachi recomandă cursuri de coaching chiar celor pe care tocmai i-au „coachat”, încurajându-i, la rândul lor, să devină coachi care să recomande... coaching. Un circuit autoreferențial alimentat de bani și promisiuni.
Unul dintre cele mai bine vândute „produse” ale acestei industrii este dezvoltarea personală, iar sub umbrela ei, NLP-ul – programarea neuro-lingvistică – joacă un rol central. La prima vedere, NLP-ul pare ancorat în știință: termenii „neuro”, „lingvistic” și „programare” sugerează rigoare și obiectivitate. În realitate, această metodă este frecvent etichetată drept pseudoștiință și chiar „psiho-religie” de către cercetători din diverse domenii.
O istorie a iluziilor bine ambalate
NLP-ul a fost fondat în anii ’70 de Richard Bandler și John Grinder, care susțineau că există o corelație între procesele neuronale, limbaj și comportament, iar modelând limbajul și gândirea, putem obține succes și schimbare personală profundă. Ei au mers și mai departe, afirmând că aptitudinile persoanelor de succes pot fi „copiate” și transferate altora.
Metoda a fost rapid preluată de hipnoterapeuți și de industria motivațională, în special în seminare despre leadership și vânzări. Cu toate acestea, lipsa unor dovezi științifice solide a determinat comunitatea academică – în special psihologii – să o respingă ca fiind lipsită de fundament empiric.
NLP-ul nu este reglementat de nicio autoritate centrală, nu există standarde unitare de formare, iar oricine se poate autointitula „maestru practician NLP” sau „formator”. Fiecare trainer are propria versiune, propriile metode, propriile „adevăruri” – ceea ce transformă domeniul într-un amalgam sincretic de tehnici disparate, mai degrabă improvizate decât științific validate. Și, când vine vorba de sexualitate, lucrurile devin și mai... exotice.
O psiho-religie New Age sub masca dezvoltării personale
Mai mulți antropologi și sociologi consideră NLP-ul o formă de religie sincretică, adaptată societății de consum. Jean Langford îl numește „magie populară”, o practică cu eficacitate simbolică – în esență, un placebo cu ambalaj lingvistic sofisticat. NLP-ul promite schimbare profundă fără ancorare în transcendentul religios tradițional, substituindu-l cu „energia Universului” sau cu „subconștientul”, un soi de „alt sine” care devine obiectul venerației și al explorării.
Antropologul Bovbjerg clasifică NLP-ul drept „psiho-religie” de tip New Age, centrată pe ideea unui sine transcendent interior. În religiile clasice, credinciosul se orientează spre o divinitate exterioară. În NLP, omul își îndreaptă credința spre propriul subconștient, din care speră să extragă resurse ascunse și iluminare.
Printre exercițiile NLP se numără transe induse, „tuneluri de îngeri”, vizualizări ghidate și muzică ambientală, toate menite să deschidă individul către o lume imaginară populată de entități „ghid” și revelații personale. Deși prezentate ca metode psihologice, aceste practici au mai mult în comun cu meditația orientală și cu ritualurile șamanice decât cu psihoterapia clinică.
Asemănarea cu spiritismul/ocultismul este evidentă. Și acela promite rezolvarea unor „energii” și desfundarea unor presupuse canale care blochează realizările personale și abundența financiară.
Fără Adevăr absolut: relativism și idolatria sinelui
Un aspect esențial al gândirii NLP este respingerea ideii de Adevăr absolut. Totul este maleabil, reinterpretabil, reconfigurabil. Realitatea este un construct subiectiv, iar identitatea poate fi „reprogramată” după bunul plac. Această viziune intră în conflict direct cu perspectiva creștină, care afirmă existența unui Adevăr suprem, revelat în Persoana lui Hristos.
În cultura NLP, creștinismul este adesea privit cu suspiciune sau chiar cu dispreț. Smerenia este considerată o frână în calea „autodevenirii”, iar biserica – o instituție care „micșorează” omul. NLP-ul propune, în schimb, o versiune modernă a vechii ispite: „Veți fi ca Dumnezeu”. Accentul pe potențialul nelimitat al omului ignoră realitatea căderii și a nevoii de răscumpărare.
Dezvoltare personală – încotro?
Pentru creștin, dezvoltarea personală nu este o căutare a iluminării de sine, ci un proces de transfigurare în relație cu Hristos – Modelul absolut, nu unul fabricat de oameni. „Să devenim oameni deplini în Hristos”, spune Apostolul Pavel. Adevărata maturizare presupune curățirea minții de patimi și gânduri parazite, clarificarea scopurilor și transformarea interioară.
În această lumină, NLP-ul este o soluție parțială, dar și periculoasă. Promite o transformare fără Cruce, o iluminare fără har, o mântuire fără Dumnezeu. Sub masca unei metode moderne, se ascunde o veche tentație: aceea de a ne salva singuri.
Și poate tocmai aici trebuie tras un semnal de alarmă. Într-o lume care relativizează totul, e esențial să fim atenți cui încredințăm mintea și inima. Pentru că nu orice „dezvoltare” este o creștere adevărată – uneori, este doar o formă subtilă de rătăcire.
Vezi și Energia vitală: știință, spiritualitate și har | Constelațiile familiale | Theta Healing | De ce hipnoza nu este acceptată în Ortodoxie | Școli și curente psihologice
Acasă Credința noastră Apologetică Sectologie Editoriale Magazin istoric