Când s-a născut Domnul Iisus Hristos?

Datele istorice indică o altă dată

Bogdan Mateciuc

An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - creștini și necreștini - sărbătorește Crăciunul. Albi, negri, galbeni și roșii, toți sărbătoresc Crăciunul, prilej cu care își fac unii altora cadouri și petrec în jurul unui brad împodobit, într-o revărsare de bucurie și voie bună. Bucuroși sunt și comercianții, vânzările lor ținând pasul cu „spiritul sărbătorilor”. Televiziunile abundă în kitsch-uri cu june semi-dezbrăcate care încearcă să ne cânte despre „această noapte magică”.

Dincolo de această cocacolizare și deturnare a sensului acestei sărbători, pe 25 decembrie majoritatea creștinilor sărbătoresc nașterea Domnului Iisus Hristos.

Din punct de vedere istoric, data nașterii Domnului a fost fixată de Biserică târziu, abia în secolul 5, în timp ce în Biserica primară nu exista o sărbătoare oficială pentru că nimeni nu își (mai) amintea data nașterii lui Hristos. Sărbătoarea nașterii Lui, atunci când era ținută, era ținută la date diferite, în locuri diferite.

Punem în discuție atât anul, cât și data nașterii Domnului. În mod tradițional, se consideră că Mântuitorul s-a născut în anul 1 și de aceea era creștină începe de la acest an. Numărătoarea anilor îi este atribuită monahului Evagrie Ponticul, însă azi se știe în mod aproape universal că el s-a înșelat atunci când a afirmat că Domnul s-ar fi născut în anul 1.

Prima menționare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde se afirmă că nașterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a fost stabilită ca sărbătoare a nașterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Sfinților Părinți ai Bisericii, pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei nașterii Domnului.

În Sfânta Evanghelie după Luca citim că în noaptea nașterii Domnului, în apropierea peșterii din Betleem se aflau niște păstori cu oile lor, afară pe câmp. Decembrie este în mijlocul unui anotimp rece și ploios în Iudeea. Păstorii întotdeauna își aduceau turmele în stâne până la jumătatea lui octombrie, cel târziu.

De asemenea, citim că în aceeași perioadă fusese organizat un recensământ, lucru care implica deplasarea multor oameni dintr-o parte în alta a țării, în condiții de călătorie specifice acelor vremuri. Este greu de crezut că acel recensământ a fost organizat în luna decembrie.

Aflăm din Sfânta Evanghelie că, după ce s-a născut Hristos, Iosif a luat-o pe Maria și a plecat în Egipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel.

Între nașterea Domnului și moartea lui Irod a trecut ceva timp, din moment ce Maria și Iosif au fugit în Egipt la scurt timp de la nașterea Lui și nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod.

Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 î.e.n. (există însă și informații pentru anul 4 î.e.n. ca an al morții lui). Tertulian (155-230 dH) spune că împăratul Augustus și-a început domnia cu 41 de ani înainte de nașterea Domnului și a murit la 15 ani de la acest eveniment.

Augustus a murit pe 19 august 14 e.n., ceea ce înseamnă că Iisus s-a născut în anul 2 î.e.n..

De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la moartea Cleopatrei din anul 30 îH, ceea ce ne dă tot anul 2 î.e.n. ca an al nașterii Lui.

Sf. Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie și el că Domnul s-a născut în al 41-lea an al domniei lui Augustus. Întrucât Augustus și-a început domnia în toamna lui 43 î.e.n., obținem tot anul 2 î.e.n..

Eusebiu (264-340 dH), supranumit „Părintele istoriei Bisericii”, așază nașterea Domnului în al 42-lea an de domnie a lui Augustus și la 28 de ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu și a Cleopatrei. Al 42-lea an de domnie a lui Augustus ține din toamna lui 2 î.e.n. până în toamna lui 1 î.e.n.. Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 î.e.n.. Al 28-lea an a ținut din toamna anului 3 î.e.n. până în toamna lui 2 î.e.n.

Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2 î.e.n..

Tot la anul 2 î.e.n. ajungem, indirect, și dacă ne uităm la câteva profeții și informații din Vechiul Testament, în special la cartea prorocului Daniel.

Prorocul Daniel a trăit cu peste 500 de ani înainte de nașterea Domnului. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dezvăluit unele lucruri despre venirea lui Mesia sau Hristos. I-a spus: „Să știi și să înțelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni...” (Daniel 9:25).

Perioada aceasta trebuia să înceapă „de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Neemia, un alt proroc din Vechiul Testament, ne spune că porunca pentru reconstruirea Ierusalimului a fost dată „în al douăzecilea an al regelui Artaxerxes” (Neemia 2:1, 5–8). Istoricii confirmă că primul an de domnie complet al lui Artaxerxes a fost 474 î.e.n. Prin urmare, al douăzecilea an al domniei lui a fost 455 îH. Așadar, perioada de timp vestită de Dumnezeu prorocului Daniel a început în 455 î.e.n.

Tot din cartea prorocului Daniel aflăm și cât avea să dureze perioada dinaintea venirii lui Hristos. Este vorba de „șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni”, în total 69 de săptămâni. Unii interpreți ai Scripturilor avansează ideea că aici ar fi vorba de săptămâni de ani, nu de zile, adică perioade de șapte ani. Cu alte cuvinte, o săptămână corespunde unei perioade de șapte ani. Noțiunea de săptămână de ani le era cunoscută evreilor din vechime. De exemplu, ei țineau un an sabatic o dată la șapte ani (Ieșirea 23:10, 11). Așadar, cele 69 de săptămâni profetice echivalează cu 69 de unități de timp a câte 7 ani, în total 483 de ani.

Dacă din anul 455 î.e.n. începem și numărăm 483 de ani, ajungem în anul 29 e.n. – anul arătării lui Hristos la apa Iordanului, la botezul lui Ioan. Acolo și atunci a fost El vestit de Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind Hristos cel așteptat (Luca 3:1, 2, 21, 22). Întrucât propovăduirea lui Hristos a început când El avea 30 de ani, aflăm așadar că El trebuie să se fi născut în anul 2 î.e.n..

O altă abordare în determinarea datei nașterii Domnului se bazează pe informațiile despre Sf. Ioan Botezătorul. Elisabeta, mama lui Ioan, era o verișoară de-a Sfintei Maria și soția preotului Zaharia, care era din „ceata preoțească” a lui Abia (preoții iudeilor erau împărțiți în 24 de „cete” și fiecare ceată slujea la Templul din Ierusalim timp de o săptămână, de la un sabat la altul).

Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 e.n., prima ceată de preoți tocmai preluase slujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a opta ceată, putem merge înapoi și găsi că Zaharia și-a încheiat slujbele pe 13 iulie 3 î.e.n. Dacă nașterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă că ea s-a produs pe 19-20 aprilie 2 î.e.n. (mai precis, cu ocazia Paștelui evreiesc din acel an). Sf. Ioan Botezătorul și-a început propovăduirea în al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare publică era de 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august 14 e.n., acesta este anul urcării pe tron a lui Tiberiu. Dacă Ioan s-a născut pe 19-20 aprilie 2 î.e.n., el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29 e.n., adică în al 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2 î.e.n. ca an al nașterii Domnului și, din moment ce Ioan Botezătorul era cu șase luni mai mare decât Iisus, găsim că nașterea Lui ar fi avut loc în octombrie.

Când Elisabeta era în luna a șasea, Arhanghelul Gavriil a venit și i-a dat buna vestire Sfintei Maria, spunându-i totodată că Elisabeta va avea un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisabeta (aprilie plus șase luni înseamnă decembrie - călătoria Mariei a avut loc în decembrie). Dacă Domnul Iisus s-a născut după 9 luni, atunci am avea ca dată a nașterii Lui o zi de la sfârșitul lui septembrie.

Avem astfel, din surse diferite și, desigur, discutabile, indicația că nașterea Domnului Iisus Hristos a avut loc undeva la începutul lunii octombrie, în anul 2 î.e.n. (exprimarea aceasta este cumva ilogică, din cauză că Hristos s-a născut înainte de începerea erei creștine).

Anterior fixării definitive a datei nașterii Domnului la 25 decembrie în anul 440, această sărbătoare s-a ținut ca atare mai întâi la Roma, de unde a fost adusă ulterior și în răsăritul Imperiului. Aici, sărbătoarea romană este preluată și apărată de Sf. Ioan Gură de Aur (347-407 dH), care scrie și o Omilie în susținerea ei.

Argumentația Sfântului Ioan se bazează pe afirmația că Zaharia, când a avut vedenia cu îngerul care i-a spus că Elisabeta va fi însărcinată, se afla în Sfânta Sfintelor ca Mare Preot. Întrucât Marele Preot intra o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor, în timpul sărbătorii corturilor din luna septembrie, Sf. Ioan Gură de Aur arată că Ioan Botezătorul a fost zămislit la sfârșitul lui septembrie, de aici pornind calculul Bunei-vestiri și al nașterii Domnului. Scriptura nu spune însă că Zaharia ar fi fost Mare Preot. Din contră, citim că era doar preot, că a fost tras la sorți ca să slujească în templu în săptămâna aceea și că după aceea a plecat acasă. Așa cum am arătat mai sus, corelând cu alte informații istorice, slujirea lui Zaharia în templu pare să fi avut loc în iulie, nu în septembrie.

Revenind la începuturi, în primele secole creștine, în Imperiul Roman era încă foarte populară sărbătoarea Saturnaliilor, în cinstea zeului Saturn, sărbătoare ce se ținea între 17 și 23 decembrie. Cu această ocazie, oamenii se vizitau și își făceau cadouri. De asemenea, pe 25 decembrie era sărbătoarea zeului persan Mithra - zeul dreptății - sărbătoare preluată și de către politeiștii romani.

Totodată, în calendarul iulian, 25 decembrie era solstițiul de iarnă, zi celebrată și ca dată de naștere a zeului Soare, întrucât la acea dată atât ziua, cât și puterea soarelui încep să crească.

Aceste sărbători nu au dispărut odată cu răspândirea creștinismului, ci au continuat să fie ținute ca atare încă vreme de sute de ani. Sărbătorirea nașterii Dumnezeului creștin în aceeași perioadă apare ca înscrisă într-un ciclu de festivități populare pre-existente.

Tertulian, teolog și scriitor creștin, a scris numeroase lucrări întru apărarea credinței creștine. Într-una din ele, el deplânge felul în care unii creștini din vremurile sale (155-230 dH) participau la sărbători păgâne, cum ar fi Saturnaliile:

„Prin noi, care suntem străini față de sabaturi, luni noi și festivaluri, cândva bine primite de Dumnezeu, Saturnalia, sărbătorile lui ianuarie, Brumalia și Matronalia, sunt acum frecventate; daruri se dau și se iau, daruri de anul nou se fac cu gălăgie, iar întreceri sportive și petreceri se țin cu zarvă.” (Despre idolatrie, cap. 14)

Tertulian îi certa pe acei creștini care luau parte la sărbători păgâne, spunând și că nici un păgân care se respectă nu ar participa la sărbătorile creștine.

„O, cât de credincioși sunt păgânii în religia lor, grijulii fiind să nu ia nici un praznic de la creștini...

Căci, chiar dacă ei le-ar cunoaște, ei nu ar lua parte cu noi la Ziua Domnului sau la Cincizecime. Pentru că lor le-ar fi teamă chiar și să pară că sunt creștini. Noi, însă, nici nu gândim că am putea părea păgâni!” (Ibid.)

În mod firesc, la început asemenea sărbători au fost combătute de Biserica primară. Treptat, având în vedere că aceste festivaluri erau adânc imprimate în spiritul poporului, în final Biserica a găsit de cuviință să creștineze cumva aceste sărbători, suprapunând peste ele o semnificație creștină. Astfel, sărbătoarea populară nu dispărea, ci continua cu tot cu practicile ei, numai că acum poporul nu-l mai celebra pe Saturn sau pe un alt zeu păgân, ci pe Hristos. În timp, venerarea zeilor păgâni s-a stins, pe 25 decembrie fiind prăznuită exclusiv nașterea Mântuitorului. Acest lucru nu oprește însă pe unele secte să atace Biserica, încercând să facă din istoria Crăciunului o dovadă a îndepărtării Bisericii de adevărul care le aparține, firește, exclusiv lor.

Însă, dincolo de data la care sărbătorim Nașterea Mântuitorului și de obiceiurile păgâne și lumești cu care a fost încărcată, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecție intimă asupra persoanei Celui ce s-a născut în ieslea Betleemului. Altfel, este posibil ca praznicul Nașterii, fie el pe 25 decembrie sau 10 octombrie, să treacă pe lângă noi și el pe lângă noi fără nici un folos.

Magazin istoric Credința noastră Apologetică