Joe Dallas
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6:22-23)
Îmi amintesc prea bine și cu mare regret de noaptea în care am intrat într-o librărie pentru adulți și am început să privesc pornografie. Aveam 23 de ani, lucrasem ca asociat într-o biserică și deja viața mea luase o turnură negativă. În acea noapte de primăvară, anul 1978, decizia mea a fost parafată în clipa în care am intrat în ceea ce azi numesc „magie neagră”.
Calitățile „magice” ale pornografiei au fost evidente și imediate. Am aruncat o privire prin încăperea plină de imagini sexuale și am simțit că mă trece un fior, ceva asemenea unei reacții la drog. Cu cât priveam mai mult, cu atât mă intoxicam mai tare și preț de câteva ore materialele pornografice mi-au oferit o refulare temporară. Găsisem un nou drog și se părea că funcționează peste așteptările mele.
Aspectele mai întunecate ale noii mele preocupări au devenit vizibile destul de repede. Am mers la acel magazin noapte de noapte, timp de două săptămâni. Am ajuns apoi la prostituate, la o aventură cu o femeie măritată, la homosexualitate și o practică de cinci ani a unor păcate sexuale degradante. Totul a început cu folosirea pornografiei, un produs pe care am continuat să-l consum în toți acei ani și pe care ajunsesem să-l privesc așa cum un drogat își privește drogul – un viciu distrugător pe care trebuie să-l evit din răsputeri, neuitând teribilul impact pe care l-a avut asupra vieții mele.
Problema care crește pe neobservate
Același impact teribil există astăzi la scară mai mare din cauză că pornografia este disponibilă la niște niveluri de neimaginat până în anii 1990. Prin cablul TV sau pe Internet, practic oricine care dorește să vizualizeze materiale pornografice o poate face cu un efort minim. Statisticile despre utilizarea pornografiei sunt tragice, dar deloc surprinzătoare:
- Numai în luna ianuarie 2002, 27,5 milioane de utilizatori Internet au accesat site-uri pornografice.
- Americanii au cheltuit aproximativ 220 milioane dolari pe site-uri pornografice în 2001, potrivit unei firme de analize pe Internet. (Aceeași firmă, Jupiter Media Metrix, observa că suma cheltuită în 1999 fusese de 148 milioane; se estima că în 2005 americanii vor cheltui 320 milioane de dolari pe site-uri pornografice.)
- Într-un studiu american pe 1.031 de adulți, Zogby International și Focus on the Family au constatat că 20 la sută dintre respondenți accesaseră recent un site pornografic.
Lunar, milioane de oameni se opresc din activitate pentru a viziona imagini erotice și, în majoritatea cazurilor, ei își imaginează că interacționează sexual cu persoanele de pe ecran. Descrierea lumii făcută de Sf. Evanghelist Ioan – un loc dominat de pofta trupului și de pofta ochilor (1 Ioan 2:16) — e teribil de relevantă.
Ceea ce la o primă vedere ar părea să fie o problemă seculară este de fapt o problemă prezentă și printre creștini, mai mult decât ne-ar place să recunoaștem. De exemplu, peste 18 la sută dintre bărbații chestionați în studiul Zogby/Focus menționat mai sus, s-au prezentat ca fiind creștini. La conferința The Promise Keepers Men s-a realizat un studiu care a relevat că dintre bărbații prezenți la conferință, unu din trei admitea că se luptă cu pornografia. În fine, organizația Focus on the Family din statul Colorado anunța că 7 din 10 pastori care apelează la linia lor verde declară că sunt dependenți de pornografie.
Folosirea pornografiei nu este limitată la bărbați, așa cum s-ar crede. Treizeci și patru la sută dintre cititoarele revistei creștine Today’s Christian Woman au recunoscut că accesează site-uri pornografice, iar studiul Zogby/Focus a indicat că una din șase femei vizionează în mod constant materiale pornografice. James Draper, președinte al organizației Life Way Christian Resources, nu exagera deloc când spunea că „se pare că păcatul cel mai frecvent la creștinii din ziua de azi este pornografia.”
Ținând cont de prevalența utilizării pornografiei de către creștini, e momentul să examinăm efectul pe care îl are aceasta asupra persoanei și a familiei, în cadrul Bisericii, precum și asupra mărturiei creștine într-o lume seculară și tot mai sexualizată.
Definiția pornografiei
Dicționarul Webster definește pornografia ca „literatură sau artă obscenă.” Aceasta lasă termenul „obscen” deschis la interpretări, dat fiind că multe materiale acceptabile din punct de vedere social pot fi obscene pentru unii, dar artistice pentru alții. Definiția juridică a obscenității, emisă de Curtea Supremă din SUA în anul 1973, limitează termenul:
1. Aplicând standardele comunitare de astăzi și privită în ansamblu, este ceva care, potrivit unei persoane medii, face apel la sentimente senzuale/libidinoase.
2. Lucrarea (sau materialul) prezintă sau descrie practici sexuale într-o manieră jignitoare, conform definiției specifice oferite de legislația în vigoare.
3. Lucrarea, luată în ansamblu, nu prezintă nici o valoare literară, artistică, politică sau științifică serioasă.
Conform acestui standard în trei părți, publicațiile și site-urile explicite din punct de vedere sexual intră în categoria pornografie. Sinceritatea și bunul simț vor face ca orice material vizual folosit pentru a stârni un răspuns sexual, chiar dacă materialul nu este în general considerat obscen, să devină o formă de pornografie pentru individul care îl folosește în acest scop. În articolul de față, vom folosi ca referință definiția furnizată de Curtea Supremă a SUA.
Efectele letale ale pornografiei
Consider că folosirea pornografiei slăbește Biserica de astăzi în trei feluri: mai întâi, creează o dependență care îl slăbește pe om; creează o ruptură a uniunii „un singur trup” și subminează astfel căsnicia; duce la o deformare a gândirii, care îi slăbește creștinului capacitatea de relaționare și funcționare.
O patimă care îl slăbește pe creștin
Valoarea libertății personale este o temă din Sfânta Scriptură. Adam a fost creat sub autoritatea lui Dumnezeu, cu libertatea de a alege, de a conduce și de a procrea (Fac. 1:27-30); Dumnezeu l-a trimis pe Moise pentru a pune capăt robiei lui Israel (Ies. 3–15); Mântuitorul și-a început lucrarea publică anunțând că a venit, printre altele, pentru a-i slobozi pe cei prinși (Luca 4:18); iar Sf. Apostol Pavel a spus că Dumnezeu ne-a chemat la libertate și că libertatea creștinilor trebuie apărată, trebuind evitată orice robie (Gal. 5:1, 13). Etica iudeo-creștină pune un mare accent pe libertatea personală și condamnă orice lucru care limitează sau împiedică pe o persoană să atingă dezvoltarea duhovnicească în Hristos. Dacă libertatea este bună, atunci o dependență sau o patimă – o dependență de un anumit comportament – este ceva rău; dacă se vădește că un lucru generează dependență, atunci acel lucru trebuie combătut.
Desigur, există limite la această argumentare. Majoritatea sunt de acord că cofeina este o substanță care creează dependență, dar în general consumul de cafea nu este condamnat; la fel stau lucrurile cu consumul de zahăr, pe care mulți îl consideră a fi o substanță relativ periculoasă. Ceea ce deosebește aceste substanțe de cocaină sau heroină este gradul în care utilizarea lor afectează libertatea și productivitatea unei persoane.
O femeie care bea trei cești de cafea pe zi, de pildă, este diferită de una care cheltuiește o sută de dolari pe zi pe heroină. Într-un sens strict, ambele pot fi dependențe de ceva, iar libertatea lor este afectată. Totuși, cea care bea cafea nu este întotdeauna, semnificativ și funcțional afectată de drogul ei. Ea poate lucra, se poate concentra și prezintă constanță, ocupându-se corespunzător de responsabilitățile personale, în ciuda dependenței menționate. Spre deosebire, consumatoarea de heroină devină nefuncțională din cauza drogului ei, apelează la activități ilicite pentru a se subvenționa și este afectată de heroină în sensul că îi este tot mai greu să continue până și cele mai simple relații umane. Ambele femei sunt legate de ceva, dar e o mare diferență în natura legăturii lor și a impactului asupra capacității personale.
Natura imoralității și a impactului asupra capacității unei persoane sunt menționate în Scriptură ca „robie”: „Cel rău este prins în înseși fărădelegile lui și este apucat de legăturile păcatelor” (Pilde 5:22). Sf. Petru vorbește despre falsa promisiune de libertate făcută de imoralitate: „Ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări… Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește.” (2 Pet. 2:18-19).
Patima sexuală – dependența tot mai mare de un păcat, similar dependenței de un drog – trece deseori neobservată, pentru că dependența de un comportament este un concept relativ nou pentru mulți oameni. Majoritatea specialiștilor pe probleme mintale sunt de acord că oamenii pot deveni dependenți de substanțe chimice. Mulți dintre ei recunosc și posibilitatea unei dependențe de o anumită experiență. Cei care cred în această posibilitate, printre care și eu, cred că dependența de o experiență, cum ar fi jocurile de noroc sau folosirea pornografiei, urmează în mare același drum: descoperirea unei experiențe hiper-stimulatoare, repetarea experienței și dependența finală de acea experiență ca mijloc de funcționare sau evadare din realitate.
Descoperire, repetare, dependență
Când pornografia este privită pentru prima oară – descoperită, după cum am spus – spectatorul resimte un fior unic, însoțit de fantezii sexuale puternice. De fapt, spectatorul nu se bucură pur și simplu la privirea trupului altcuiva. El își creează o legătură imaginară cu imaginea pe care o vede, savurând o conexiune falsă, dar puternică, pe care o orchestrează și care îi controlează întregul comportament. Pe scurt, tocmai a descoperit un produs puternic și generos și, asemenea oricărui consumator, va fi înclinat să repete utilizarea până când nu se mai bucură pur și simplu de el, ci devine dependent.
Psihologul Robert Ellis descrie această experiență hiper-stimulatoare așa cum ar descrie cineva reacția la un narcotic: „Folosirea pornografiei creează o combinație exotică de stimulente interne care călătoresc prin circuitul sanguin asemenea unui lichid. Ei creează un sentiment de degajare, excitare, refulare sau plăcere. Când aceste unde plăcute sunt asociate cu pornografia, trupul capătă control asupra duhului, iar problema devine una de dependență. Nu este un lucru rar ca pornografia să producă trăiri interioare la fel de înrobitoare ca și cocaina.”
Această experiență „înrobitoare ca și cocaina” este trăită de milioane de consumatori de pornografie, după cum arată Consiliul National pentru Dependența Sexuală, care estimează că între șase și opt la sută dintre americani prezintă simptome de dependență sexuală (procente care se traduc prin 16-21 de milioane de persoane). Într-adevăr, un sondaj MSNBC a arătat că într-un eșantion de 38.000 de subiecți, una din zece persoane chestionate au indicat că sunt dependente de sexul de pe Internet.
Orice formă de păcat sexual este gravă, indiferent dacă persoana este dependentă (patimă) sau dacă îi cedează numai ocazional; atunci când persoana devine dependentă de acel comportament ca sursă de confort sau eliberare, problema păcatului este însoțită acum și de problema înrobirii. Când numeroși creștini ajung să fie legați cu aceste lanțuri, atunci Biserica, asemenea unui trup cu membre bolnave, suferă laolaltă.
O ruptură care subminează familia creștină
Alte probleme apar atunci când utilizarea pornografiei pătrunde în familiile creștine. Aceasta rupe în final unitatea, atât cea sexuală, cât și cea emoțională, lucru vital pentru o căsnicie stabilă.
Atunci când un grup de farisei l-au întrebat pe Hristos despre divorț (Mat. 19:4-6), El le-a prezentat un standard de bază pentru viața sexuală: unirea sexuală trebuie să fie heterosexuală („El i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască”), independentă („omul va lăsa pe tatăl și pe mama sa”) și monogamă („un singur trup”). Sf. Pavel adaugă că în cadrul sfințeniei unui angajament monogam și permanent, soțul și soția trebuie să răspundă fiecare nevoilor sexuale ale celuilalt (1 Cor. 7:4-5) și să-și păstreze energia sexuală pentru celălalt, păstrând astfel unicitatea legăturii lor și evitând greșelile (1 Cor. 7:2).
Avantajele unirii într-un singur trup sunt confirmate și în alte locuri din Sfânta Scriptură. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament se confirmă înțelepciunea monogamiei, dar și haosul creat de infidelitate, poligamie sau pierderea controlului sexual, toate acestea jucând un rol cheie în unele dintre cele mai mari tragedii din Biblie. Iată de pildă rivalitatea dintre soția lui Avraam și slujnica acestuia și urmările nefaste, pierderea stăpânirii de sine care a urmat obsesiei sexuale a lui Irod față de fiica sa vitregă, uciderea unui copil și un blestem permanent asupra familiei prin adulterul săvârșit de David, și declinul înțeleptului Solomon din cauza poftei sale după femei străine. Avem aici o lecție fundamentală: unirea într-un singur trup conferă siguranță psihologică persoanelor, stabilizează familia și îmbunătățește productivitatea și ordinea în comunitate.
Iisus a lămurit conceptul unirii într-un singur trup atunci când a spus că adulterul nu se limitează la acțiuni, ci are loc în inima omului: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârșești adulter. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.” (Mat. 5:27-28).
Pornografia afectează căsnicia și pentru că afectează capacitatea soților de a păstra o unire continuă, angajată. Afirmația că pornografia este o practică și un produs nevătămător contrazice dovezile biblice potrivit căreia aceasta încalcă standardul „un singur trup”. Bărbatul care folosește pornografia încalcă acest standard, indiferent dacă este căsătorit sau nu. Dacă nu e, el îl încalcă prin implicarea în fantezii sexuale cu nenumăratele femei pe care le vede în revistele sau pe site-urile pornografice. În esență, el încearcă să se bucure de o unire sexuală fără nici un angajament sau responsabilitate, creând astfel o legătură temporară și falsă cu o fantomă. Întrucât unirea într-un singur trup este atât reală cât și exclusivă, el încalcă o învățătură a Scripturii.
Atunci când un bărbat folosește materiale pornografice, el încalcă Matei 5: energia sexuală pe care s-a angajat să o ofere soției sale este îndreptată acum către fanteziile sale personale. El îi fură soției sale ceva ce i se cuvine, risipind în mod iresponsabil un lucru de mare preț. Se poate face comparația cu un angajat care fură banii angajatorului pentru a-i cheltui pe jocuri de noroc. Se fură ceva ce în mod firesc aparține unei persoane, termenul de „înșelătorie” fiind foarte potrivit aici.
Studiile seculare confirmă efectul vătămător al pornografiei asupra capacității persoanei de a menține o legătură monogamă. De exemplu, cercetătorii Dolf Zimmerman și Jennings Bryant au observat că expunerea continuă la pornografia sporește apetitul pentru contacte și comportamente sexuale în afara căsniciei, iar autoarea Diana Russell constată că pornografia îi face pe bărbați și pe femei să se expună la conflicte, suferințe și insatisfacție sexuală.
Bunul simț conduce la aceeași concluzie. Fiecare dintre noi dispunem de o energie emoțională/sexuală limitată, care trebuie rezervată ori pentru o legătură monogamă sau cheltuită în alt mod. Capacitatea noastră de a menține o legătură cu un partener depinde de câtă energie am rezervat pentru acea relație.
Ca și consilier, am văzut de numărate ori acest principiu la lucru. Când un soț folosește materiale pornografice, aproape întotdeauna soția sa va resimți o anumită depărtare din partea lui: mai puțin timp, mai puțină intimitate, mai puțină afecțiune. Ea suferă; el fură; toată lumea pierde. Pornografia slăbește în mod sistematic căsnicia în trupul lui Hristos pentru că rupe legături care sunt cruciale pentru o căsnicie sănătoasă.
O întunecare a minții creștinului
Luminătorul trupului este ochiul (Mat. 6:22–23). Dacă ochiul unui om este în continuu în întuneric, atunci mintea acelui om se va întuneca. Această întunecare a minții este următorul pas pe care îl face pornografia, de la a fi un act imoral. „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (1 Cor. 15:33) ne-a avertizat Sf. Pavel, iar impactul asupra minții creștinului expus în mod constant la tovărășii rele este incomensurabil.
De exemplu, Zimmerman și Bryant au constatat că expunerea continuă la pornografie afectează principiile de bază ale unui bărbat cu privire la sexualitate, în general, și cu privire la femeie, în particular. Ei au observat și că expunerea la pornografie sporește înclinația privitorului către comportamente deviante, cum ar fi sado-masochismul, și că desensibilizează atitudinea față de viol. Psihologul Edward Donnerstein de la University of Wisconsin a ajuns la aceleași concluzii, notând că și o expunere scurtă la forme violente de pornografie conduce la o atitudine și comportament antisocial. Psihologul clinic Victor Kline este de aceeași părere, în sensul că bărbații consumatori de pornografie în mod constant manifestă o agresiune mai mare în atitudine și comportament, o creștere a fanteziilor legate de viol și o indiferență mai mare față de femei în general.
Asemenea oricărui drog, efectele pornografiei variază în funcție de sănătatea generală a individului care o folosește. Cu alte cuvinte, deși orice persoană este afectată de utilizarea unui drog, efectul specific va varia de la om la om. O persoană deja predispusă la violență poate deveni și mai violentă după drogare; o persoană mai înclinată către depresie poate căpăta o atitudine suicidală atunci când este drogată. La fel, nu fiecare consumatori de pornografie este un violator sau un deviant sexual, însă cu siguranță mintea lui este afectată.
Pot mărturisi aceasta atât ca fost consumator de pornografie, cât și ca terapeut. După ce am descoperit „magia neagră”, m-a trezit tot mai departe de relații inter-personale autentice și mai izolat, mai defensiv și mai absent. Obișnuit cu lumea falsă a relațiilor cu fantome, găseam relațiile umane reale tot mai greu de suportat. Mi-am format o anumită duritate față de femei, ceea ce văd frecvent și la clienții mei. Ele existau pentru mine – le priveam zi de zi în reviste și în filme; le puteam controla în lumea mea iluzorie; am devenit tot mai puțin tolerant față de orice defect al unei femei adevărate, pe măsură ce petreceam tot mai mult timp în compania imaginilor unor femei perfecte, dar ireale. Descoperisem o lume în care atât eu, cât și tot ce era în jurul meu era perfect. În lumea mea imaginară, oamenii existau doar pentru plăcerea mea, iar eu eram acolo ca să conduc și să mă simt bine. Pe scurt, adoptasem un sistem de gândire atât de departe de gândul lui Hristos, încât decisesem să-i înlocuiesc autoritatea cu a mea, desăvârșind astfel întunecarea minții mele.
Lumea fanteziilor sexuale este asemenea unui harem de mirese imaginare. Acest harem este mereu accesibil, întotdeauna ascultător, nu necesită sacrificii sau schimbări, și poate fi înzestrat cu atribute erotice și psihologice cu care nu poate rivaliza nici o femeie. În final, ele devin mijlocul prin care bărbatul se adoră tot mai mult pe sine însuși.
Lumină în întuneric
Atunci când un om este suficient de supărat, suficient de speriat sau suficient de frustrat, el trece la acțiune. Așa e și cu pornografia. Dacă ajungi să vezi impactul ei asupra vieții tale și dacă ești suficient de interesat să iei măsuri, atunci acesta este începutul schimbării.
Scăparea de pornografia, asemenea oricărei vindecări de un păcat sexual în general, este atât de simplă încât le scapă multor oameni. Se reduce la trei principii simple: pocăință, disciplină și mărturisire.
Pocăință: Respinge acest comportament depărtându-te de el. Dacă nu te-ai depărtat de el, nu te-ai pocăit. În termeni practici, aceasta poate însemna un dispozitiv de filtrare (sau trecerea la un furnizori de servicii Internet care interzice pătrunderea materialelor pornografice) sau chiar să renunți la Internet. Poate însemna suspendarea sau modificarea abonamentului de cablu TV. Pe scurt, fă tot ce e nevoie pentru a te depărta de comportamentul de care ești dependent.
Disciplină: Stabilește-ți un program zilnic de rugăciune și lecturi duhovnicești. Dacă nu ai mai făcut asta, începe acum luând din bibliotecă sau cumpărând o carte care să-ți zidească credința. Ține-te de acest program zi de zi, făcându-ți timp și pentru rugăciune. Rugăciunea și lecturile duhovnicești sunt condiții necesare pentru un om care vrea să-și înnoiască mintea; aceste două lucruri slăbesc puterea imaginilor sexuale fixate în minte.
Mărturisire: Caută-ți un duhovnic și mergi cât mai des la el. Discută cu el despre problema ta. Adu această problemă la lumină. Ține minte, păcatul e puternic atât timp cât se ascunde în întuneric. Vindecarea ta depinde și de mărturisirea de acest păcat.
O luptă care merită dusă
După decizia Parlamentului englez din 1938 de aprobare a dezmembrării Cehoslovaciei, premierul englez Winston Churchill a văzut pericolul alegerii păcii atunci când onoarea și bunul simt cereau o luptă. „Ați avut ocazia să alegeți între război și necinste,” a zis el. „Ați ales necinstea și veți avea război!” Istoria a confirmat avertismentul său profetic: să refuzi o luptă onorabilă îți poate aduce o pace temporară, dar pe termen lung e prea costisitor. Să amâni o luptă necesară poate duce ulterior la un război general devastator.
Orice om care a căzut în păcate sexuale ia o hotărâre între luptă și necinste. Ca întotdeauna, necinstea pare o opțiune mai facilă. Necinstea înseamnă să cazi la pace cu păcatul. Înseamnă să-ți spui că după atâția ani, a devenit parte din tine și că a încerca să-l elimini e prea dureros și neplăcut. O luptă cu acest păcat pare prea grea și se ajunge la un compromis dezonorabil atunci când omul decide să cadă la pace cu păcatul sexual.
Problema e că nu se poate cădea la pace cu tiranii; prin natura lor, ei vor tot mai multă putere, tot mai mult teritoriu, mai mulți supuși și cât mai puține limite. Acel păcat cu care omul alege să nu se lupte va cere în curând tot mai mult teritoriu. Începe să invadeze cariera profesională, familia, sănătatea și reputația. Acum omul constată că ceea ce ar fi putut fi o luptă scurtă, dacă ar fi acționat din timp, a devenit acum un război în toată regula. A ales necinstea în schimbul unei lupte. La final, le are pe amândouă.
Dacă mintea ta a devenit un câmp de bătălie – întunecat de pornografie, care a distorsionat cele mai elementare principii de viață – deja ai cedat un teritoriu mare, iar comoditatea ta deja te-a costat un preț prea mare – pe tine și pe cei dragi ție. Să-ți dea Dumnezeu putere să ieși din întuneric și să vezi din nou ce frumoasă e lumina adevărată!