Robert Kubey, Profesor Asociat, Departamentul de Jurnalism și Studii Media, Rutgers University, New Jersey, SUA
Un tip de conținut informațional care creează dependență este pornografia. Odată cu apariția pornografiei interactive prin intermediul CD-urilor și apoi în online, discuțiile despre nocivitatea pornografiei s-au întețit. În materialul care urmează voi trece în revistă câteva dintre efectele recunoscute ale pornografiei, capacitatea lor recunoscută de formare a unei deprinderi și apoi îmi voi îndrepta atenția către noile probleme pe care le ridică răspândirea acestor materiale.
Cercetările și rapoartele asupra efectelor pornografiei au fost deseori politizate și e dificil de estimat validitatea și acuratețea contribuțiilor la acest tip de literatură. Ca și în discuțiile privind efectele altor tipuri de mass-media, este foarte dificil să separi cauza de efect. Totuși, un număr de cercetători și medici documentează atât efectele negative, cât și dovezile de dependență sau, în cuvintele lor, dependența legată de utilizarea pornografiei. Într-adevăr, după cum vom vedea, câteva dintre aceste efecte negative se consideră că sunt în mod cert legate de „dependența de pornografie”.
Se afirmă, de exemplu, că vaste colecții de materiale pornografice sunt găsite de autorități în locuințele unor persoane arestate pentru agresiuni sexuale (Cline, 1994; Reed, 1994), în special pedofili (Lanning & Burgess, 1989). Există de asemenea dovezi că violatorii și molestatorii de copii utilizează materiale pornografice explicite atât înainte, cât și în timpul agresiunilor sexuale (Marshall, 1988). Cel puțin trebuie să spunem că la unii indivizi există o legătură între utilizarea frecventă a pornografiei și anumite dereglări cu caracter sexual. Dacă pornografia este doar un simptom al dereglării sau joacă un rol cauzal este mult mai dificil de stabilit.
Totuși, în unele cazuri, există ipoteze că efectele negative și dependența de pornografie apar într-adevăr simultan. Reed (1994), psihiatru, este categoric în prezentarea unor criterii specifice care ar constitui dependența de pornografie. El notează că Manualul de Deviații Sexuale folosit în Statele Unite recunoaște că mulți parafili (deviați sexual cu manifestări violente) invocă frecvent utilizarea materialelor pornografice. Reed prezintă 13 cazuri de parafili și legătura acestora cu utilizarea pornografiei.
Cline (1994), medic psiholog care a tratat sute de persoane cu dereglări sexuale, descrie un proces în patru pași al implicării pacienților săi în pornografie. Primul este „efectul de dependență” în care persoana apelează în mod repetat la tot mai mult material pornografic deoarece acesta îi furnizează „un puternic stimulent sexual sau efect afrodiziac urmat de o descărcare sexuală, cel mai des prin masturbare”.
Cline continuă cu descrierea unui „efect de creștere” în care apare „o nevoie crescută după un stimulent mai mare, pentru a obține același efect” obținut inițial. În al treilea rând, el observă o „desensibilizare” – lucruri care inițial păreau șocante sunt din ce în ce mai puțin șocante și prin urmare devin legitime. În al patrulea rând, Cline afirmă că există „o tendință crescândă de a pune în practică comportamentul văzut în materialele pornografice”.
Există câteva mecanisme psihologice și fiziologice prin care se explică cum apare dependența de pornografie. Unul dintre cele mai răspândite mecanisme este acela că satisfacția sexuală este un factor puternic de amplificare (Lyons, Anderson & Larson, 1994). Acesta este efectul de „dependență” descris de Cline, care afirmă că învățarea este cu mult mai eficientă datorită descărcării sexuale atașată utilizării pornografiei. Aici, Cline face referire la cercetările privind memoria, realizate de McGaugh (1983) care sugerează că experiențele care apar simultan cu unele trăiri emoționale intense pot fi rememorate mai bine. Reed (1994) sugerează posibilitatea ca un astfel de mecanism de învățare să poată acționa la nivel biologic, dar și la nivel psihologic, atunci când afirmă că „neurotransmițătorii activați de pornografie ar putea activa căi neurale similare ca heroina și cocaina”.
Există și opinia că plăcerea asociată orgasmului sporește la unii subiecți obișnuința de a utiliza pornografia, mai ales la cei care nu au deloc sau au foarte puține alte satisfacții sexuale. Literatura timpurie despre obiceiurile sexuale accentuează conexiunile care se dezvoltă între anumite metode prin care este obținută prima sau primele satisfacții/satisfaceri sexuale și obiectul sau mijloacele satisfacerii (Ellis, 1906, 1936). Dacă principalul mijloc de satisfacere sexuală la o vârstă timpurie este o anumită metodă sau un obiect anume, poate apărea o fixație pe acea metodă sau obiect.
Mai departe, Cline argumentează că dacă problemele sexuale pot fi ameliorate în clinici, prin utilizarea unor filme, cărți și fotografii cu caracter sexual/erotic ca instrumente de terapie, oricine poate suspecta că expunerea la pornografie poate avea de asemenea un efect specific. Pentru Cline și pentru mulți alți cercetători, pornografia oferă ocazii semnificative în care poate apărea o modelare și o învățare imitativă.
Zillmann și Bryant (1998) au adus o importantă contribuție experimentală la ipoteza dependenței, arătând că expunerea prelungită la pornografie duce, pentru unele persoane, la scăderea nivelul de satisfacere sexuală cu partenerii sexuali. Zillmann (1994) a lansat chiar ipoteza că în multe cazuri „nesatisfacerea sexuală inițială conduce la expunerea la pornografie”, și de aici un cerc vicios. Prin consumul de pornografie, nemulțumirea creste și conduce persoana la un consum și mai mare. Pentru Zillmann, consumul de pornografie generează comparații care adâncesc nemulțumirea: „Consumatorii compară ce au, din punct de vedere al intimității sexuale, cu ceea ce le spune pornografia că ar putea și trebuie să aibă”.
În mod similar, am presupus că expunerea frecventă la materiale foarte romantice și sexuale stimulatoare prezentate la televizor sau oriunde în altă parte în mass-media poate alimenta frustrări și o înclinație spre comparații individuale la un spectru mult mai larg de populație decât era cazul înainte (Kubey, 1994; vezi și Bryant & Rockwell, 1994).
Au fost studiate și merită amintite și alte efecte ale pornografiei, în afară de dependență și modelare. Weaver (1994) a revăzut dovezile care arată că pornografia sporește „comportamentul sexual dur” cu femeile. Această duritate include o agresivitate crescută asupra femeilor, dar și o desensibilizare la rănile provocate de violență și agresiunile sexuale.
Zillmann și Bryant sunt preocupați de contradicția dintre valorile familiale și pornografie și ne oferă dovezi experimentale. Aceste studii (vezi Zillmann, 1994) prezintă de obicei un grup experimental de adulți expuși la materiale video pornografice pe durata a câtorva săptămâni (de obicei 6). La o săptămână după expunere, răspunsurile grupului la întrebările de monitorizare sunt comparate cu cele ale unui grup de control, care nu a vizionat acele materiale.
Studiile arată că expunerea prelungită la pornografie, realizată experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuității, atât la bărbați, cât și la femei și, pe măsură ce promiscuitatea este considerată a fi mai naturală, loialitatea față de partenerii sexuali scade în comparație cu adulții din grupul de control. Subiecții participanți raportează de asemenea că ar accepta mult mai ușor o intimitate sexuală neexclusivă pentru ei înșiși.
Într-un studiu, la întrebarea: „Credeți că instituția căsătoriei este esențială pentru buna funcționare a societății?”, 60% dintre persoanele din grupul de control au răspuns afirmativ, comparativ cu numai 38,8% dintre persoanele expuse la pornografie. Zillmann și Bryant (1988) arată și că expunerea la pornografie reduce dorința participanților la studiu – bărbați sau femei, studenți și nestudenți – de a avea copii. Zillmann (1994) sugerează că această constatare susține ideea că consumul prelungit de pornografie face ca a avea copii și a întemeia o familie să apară drept inconveniente – probabil deoarece pornografia prezintă în mod continuu un acces facil la satisfacții sexuale superlative, aceste satisfacții fiind disponibile fără investiții emoționale, fără îngrădiri sociale, fără obligații economice și fără sacrificarea timpului și a efortului.
Din această perspectivă, satisfacția imediată oferită și promovată de televizor vine în conflict direct cu valorile de stabilitate și angajament atât de necesare unei funcționări sănătoase a vieții de familie. Bărbatul căsătorit, consumator de pornografie, va suferi un transfer afectiv de la soția sa către femeile din materialele pornografice. Nu numai că va urmări să-și satisfacă fanteziile sexuale induse de acele materiale în compania soției sale, dar în timpul actului sexual, excitația lui sexuală va fi întreținută prin rememorarea acelor imagini cu caracter pornografic. Astfel, imaginile din materialele pornografice devin forța motrice ale vieții sale intime alături de soția sa.
Este important de avut în vedere faptul că online-ul au dus la o explozie a materialelor pornografice și că aceste materiale sunt acum mult mai accesibile oamenilor, inclusiv copii și adolescenți, decât erau în trecut. Și, dacă pornografia este un obicei sau chiar ca dependență, se pare că dezvoltarea în această direcție este mult mai sigură dacă materialele pornografice pot fi accesate cu ușurință, iar utilizarea lor este permisă la nivel public și social.
Lucrările lui Zillmann și Bryant arată că astfel de materiale sunt dăunătoare și pentru formarea viziunii unui băiat despre sexualitatea feminină, din moment ce majoritatea materialelor pornografice le înfățișează pe femei ca pe simple obiecte sexuale al căror scop principal este să satisfacă dorințele sexuale ale bărbaților. Vizionarea ocazională a unor asemenea materiale de către un puber sau prepuber e posibil să nu aibă efecte negative sau prea puternice. Dar când știm că unii băieți pot viziona frecvent astfel de materiale, dacă mai știm și că acel băiat de obicei caută și obține o descărcare sexuală, atunci care va fi atitudinea lui la primul contact sexual cu o fată?
Aceste îngrijorări se amplifică atunci când luăm în considerare și materialelor erotice interactive. Acestea prezintă filme în care tinere femei se dezbracă la comanda spectatorului. Femeile de pe ecran pot fi programate ca la atingerea unui simplu buton să-i spună spectatorului diverse lucruri excitante sau chiar obscene sau să facă o varietate de gesturi sexuale. Tehnologiile de stocare a datelor se dezvoltă rapid și se crede că mass-media interactivă este una din principalele aplicații ale computerelor și chiar a televizorului într-un viitor apropiat.
Să revenim la băiatul nostru de 12 ani. El însuși nu poate accesa site-uri pornografice, dar se poate folosi de datele de acces ale fratelui mai mare sau de cardul bancar al unuia dintre părinți. Imaginați-vă că accesează un astfel de site interactiv și că îl folosește în timpul masturbării de câteva ori pe săptămână, de obicei între 10 și 30 de minute, timp de 2-3 ani. La vârsta de 14-15 ani are prima întâlnire cu o fată. Dacă ajung la contacte intime, nu cumva așteptările sale privind comportamentul ei și chiar al lui vor fi influențate de numeroasele ore petrecute în compania materialelor pornografice?
Unii cercetători consideră că prezența pe piață a materialelor pornografice îi ajută pe unii indivizi să viseze și să obțină o descărcare sexuală într-o manieră care conduce la o reducere a agresiunilor sexuale (vezi Linz și Malamuth, 1993, pentru o cercetare asupra efectului catartic pozitiv al pornografiei tradiționale). Totuși, pornind de la bunul simț și de la ce cunoaștem despre învățarea obiceiurilor sexuale, trebuie să spun că sunt îngrijorat în legătură cu tinerii și chiar unii adulți care abuzează și chiar devin dependenți de o asemenea formă de divertisment.
Problema pornografiei printre creștini Credința noastră Apologetică