Bogdan Mateciuc
America secolelor XVIII și XIX a fost marcată în plan religios de o efervescență fără precedent. O societate pestriță, în continuă transformare, o frontieră care se extindea permanent spre vest, sentimentul de libertate absolută, lipsa unei autorități ecleziale, au fost printre factorii care au generat un teren fertil pentru o multitudine de inovații religioase. Observatorii identifică Prima Mare Trezire religioasă în secolul XVIII și a Doua Mare Trezire religioasă în secolul XIX. Termenul trezire religioasă desemnează o mișcare socială, adesea informală, în cadrul căreia mulțimi de oameni își reafirmă valorile religioase și își asumă o îndreptare a vieții personale, stârniți de predicatori de toate facturile.
A Doua Mare Trezire din America a adus cu sine și o explozie de secte și mișcări religioase noi.
Adventiștii reprezintă, asemenea baptiștilor, o sumă de organizații religioase, toate preocupate de a doua venire a Domnului, de unde și numele lor, derivat din latinescul adventus (venire), și în special de stabilirea datei pe baza profețiilor din Biblie.
William Miller (1782-1849), un baptist, a început să studieze pe cont propriu Biblia și în special cartea profetului Daniel, trăgând concluzia că sfârșitul lumii e aproape și că Hristos va reveni pe pământ în anul 1843. Și-a publicat ideile într-o broșură, anunțând că, atunci când Mântuitorul va reveni în 1843, va întemeia pe pământ o împărăție de o mie de ani împreună cu cei drepți pe care îi va învia și că la sfârșitul acelui mileniu vor învia și cei păcătoși pentru a fi judecați (învățătura despre Mileniu sau erezia hiliastă, preluată ulterior de mai multe secte).
În așteptarea evenimentului anunțat, mulți dintre adepții lui și-au vândut proprietățile și și-au lichidat afacerile. Întrucât anul 1843 a trecut fără ca profeția să se împlinească, un adept al lui Miller, S. Snow, a calculat o nouă dată - 10 octombrie 1844. Publicitatea a fost și mai mare de data aceasta, informația fiind preluată de ziare, reviste, în conferințe publice, provocând o agitație care i-a făcut pe mulți să-și părăsească locurile de muncă, să-și vândă proprietățile și să urmeze adventiștilor. Noaptea de 9 spre 10 octombrie 1844 i-a găsit pe adventiști într-o sală mare din Boston, așteptând cu mari emoții trâmbița îngerului ce avea să vestească a doua venire a Domnului. Noaptea a trecut fără să se întâmple nimic, spre marea dezamăgire a multora care ulterior au părăsit secta. Miller a recunoscut că a greșit și i-a îndemnat pe adepții săi să se întoarcă în bisericile de unde veniseră. Acestea nu i-au primit și astfel mișcarea adventiștilor s-a risipit în 1845. Cei care au rămas s-au împărțit în câteva grupuri principale.
La 17 ani, Ellen White era o adeptă înfocată a lui Miller. Ea a început să aibă vedenii prin care promova teoriile acestuia și, treptat, a devenit lider al unuia dintre grupurile rămase după dezamăgirea milleristă din 1844. A produs multe scrieri cu pretenții de profeții, uneori plagiind alți autori ai vremii. A reinterpretat profețiile lui Miller și Snow, susținând că ele nu se refereau la a doua venire a Domnului, ci la curățirea templului ceresc de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9:23). Previziunile și calculele de date au continuat, fiind avansați, pe rând, următorii ani: 1845, 1849 și 1851. Tot printr-o viziune a profetesei White, adventiștii au preluat serbarea sâmbetei de la baptiștii de ziua a șaptea, în 1860 gruparea schimbându-și numele în „Adventiștii de Ziua a Șaptea”. Secta s-a răspândit și în afara Americii și numără astăzi aproximativ 5 milioane de membri.
În România, adventiștii de ziua a șaptea au pătruns la sfârșitul secolului 19.
În materialele lor de propagandă şi în discuţiile cu creştinii ortodocşi, adventiştii vehiculează afirmații false de genul „Icoanele au apărut în Biserică în anul 787”. De asemenea, majoritatea datelor istorice pe care le folosesc sunt cel mult valabile pentru biserica romano-catolică (anii menţionaţi de ei sunt anii emiterii unor bule papale). Prin astfel de minciuni ei încearcă să le arate creştinilor că unele lucruri din Biserică ar fi inovaţii şi deci nu şi-ar avea rostul.
Între rătăcirile specifice acestei secte se numără erezia hiliastă, învățătura că nu există iad și că sufletul este muritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind ținerea sâmbetei și mâncărurile necurate, ideea că împărăția de 1260 de zile a Antihristului (conf. Apoc. 12:16) reprezintă perioada de 1260 de ani dintre 538 și 1798 (dominația papalității în Europa apuseană) şi ideea că Arhanghelul Mihail este una şi aceeaşi persoană cu Iisus Hristos.
Pentru adventiști, toate denominațiunile creștine sunt stăpânite de diavol, iar preoții sunt slujitorii acestuia. Toți creștinii ar trebui să părăsească bisericile lor și să intre în singurul adăpost adevărat - biserica adventistă. După ei, sâmbăta ar fi pecetea și semnul lui Dumnezeu, iar duminica, ținută de toți creștinii, ar fi pecetea Fiarei (a diavolului).
Adventiștii finanțează organizația cu 10% din veniturile lor (zeciuială).
Secta a implementat un amplu program pentru tineri. Diverse activități aprobate de conducere pentru petrecerea timpului liber înlocuiesc distracțiile cum ar fi dansul sau mersul la cinema. Adventiștii administrează peste 360 de spitale și clinici în lumea întreagă și desfășoară programe misionare, educaționale și filantropice susținute prin zeciuiala plătită de membri. Publicațiile lor sunt tipărite în 197 de limbi și dialecte. Au unul dintre cele mai mari sisteme de învățământ dintre cultele neoprotestante. În ceea ce privește interpretările profețiilor escatologice, adventiștii dețin un loc de frunte din punct de vedere al originalității ideilor de interpretare.
Din organizația principală s-au desprins în timp mai multe ramuri, dintre care, Adventiștii de Ziua a Șaptea - Mișcarea de Reformă au venit și în România în 1917-1918.
Mânați de ură împotriva majorității creștin-ortodoxe din România, secta pare să nu aibă niciun discernământ sau simț moral. În anul 2006, au refuzat să se alăture referendumului pro-familie inițiat de Alianța Familiilor din România, argumentând că ei sunt „pentru drepturile omului” (inițiativa AFR era menită a preveni legalizarea căsătoriilor homosexuale). De asemenea, adventiștii s-au înfrățit cu homosexualii în lupta împotriva icoanelor din şcolile româneşti.
Vezi și Treziri religioase și profeți moderni | Studiu asupra termenilor grecești hilias și hilioi | Răpirea Bisericii, o inovație religioasă | Sola Scriptura
Acasă Credința noastră Apologetică Sectologie Editoriale Magazin istoric