Bogdan Mateciuc
Copilașul de patru ani al Mariei moare de cancer. Alți copii mor la câteva zile de la naștere. Tineri în floarea vârstei se sting după o grea suferință sau în urma unor accidente stupide. În urma lor rămân părinții, soțul/soția, copiii, care se întreabă cum de permite așa ceva Dumnezeu, despre care se spune că este bun.
Răspunsul este următorul: Pentru că noi i-am cerut să nu se bage în viața noastră. Voi explica.
Lumea în care trăiește și viața pe care o trăiește omul de astăzi nu sunt lumea și viața intenționate de Dumnezeu atunci când El a creat lumea. Aceea era o lume curată, cu relații firești între oameni. Fără răutate, fără păcate, fără boală, fără moarte.
Însă la un moment dat, omul a hotărât să se despartă de această lume a lui Dumnezeu și de legile Sale naturale. Adam și Eva au ales să meargă pe drumul lor și „căderea” lor a adus cu sine o stricare a lumii și chiar a vieții omului. Au apărut răutatea, boala și moartea.
Dumnezeu l-a creat pe om cu posibilitatea de a alege – liberul arbitru. În virtutea acestui liber arbitru, de la Adam și până astăzi omul i-a spus lui Dumnezeu „Mă descurc și singur, nu am nevoie de Tine”. Acum, nu ne putem aștepta ca El să stea cuminte, ca un valet în colțul camerei, și să intervină atunci când noi pocnim din degete. Totuși, El, din dragoste pentru noi, ne-a amintit de legile Lui naturale și ne-a sfătuit să le ascultăm. Este ceea ce Biserica numește „poruncile lui Dumnezeu”. Dacă faci așa, îți va fi bine. Dacă alegi să faci altfel, fii gata să suporți consecințele...
Istoria omului despărțit de Dumnezeu este marcată de crime, răutate, lăcomie, războaie, boală și moarte. Este lumea pe care noi ne-o dorim și ne-o construim zi de zi. Nu avem nevoie de Dumnezeu. Suntem independenți, moderni, open-minded... Când și dacă vorbim despre El, în discuțiile noastre cu pretenții de „spiritualitate”, L-am transformat într-o Forță... Divinitate... Universul...
Și totuși, când ne lovim de efectele secundare ale lumii pe care ne-am creat-o și ne-o dorim, arătăm acuzator cu degetul către Dumnezeu. De ce permite El ca în lumea noastră, în care noi îi cerem să stea cuminte într-un colț, să se întâmple tragedii? Nu vrem să ne asumăm consecințele deciziilor noastre.
Este lumea pe care ne-am creat-o. Asta nu înseamnă că El nu ne mai iubește. Cei ce cred în El, cei ce se întorc la El și încearcă să vorbească cu El așa cum e El – e o Persoană, nu o forță, nu un câmp electromagnetic sau de altă natură – primesc ajutorul Lui. Însă chiar și așa, consecințele alegerilor noastre colective rămân și vor rămâne până la sfârșitul acestei lumi.