istoria și doctrina sectei
Bogdan Mateciuc
„Biserica Ortodoxă Secretă”, cunoscută și sub denumirea „Biserica Secretă a Maicii Domnului”, este o grupare pseudo-ortodoxă fondată de un oarecare Constantin Dogaru în anii 1990–2000. Ea pretinde o inspirație supranaturală și un mandat mistic primit direct de la Maica Domnului, asumându-și statutul de „adevărată Biserică Ortodoxă”, dar în afara structurii canonice a Bisericii Ortodoxe Române.
Constantin Dogaru, un laic fără hirotonie canonică recunoscută, s-a autoproclamat preot și duhovnic sub justificarea unei misiuni divine. El a susținut că Biserica oficială ar fi „căzută” sau „trădătoare”, fiind incapabilă să păstreze dreapta credință, motiv pentru care Dumnezeu ar fi ales o „Biserică secretă” prin el și adepții lui.
Dogaru nu a propus o învățătură cu totul nouă, ci o reinterpretare radicală a Ortodoxiei:
- Carismă profetică personală – el pretindea că are viziuni și mesaje de la Maica Domnului, care îl investesc cu autoritate directă.
- Cult apocaliptic și conspirativ – predica ideea că BOR oficială și lumea ar fi corupte, trădând Ortodoxia, iar „adevărata” Biserică s-ar conserva în clandestinitate.
- Exclusivism soteriologic – susținea că mântuirea adevărată este posibilă doar în cadrul acestei „Biserici secrete”.
- Ritual improvizat – în ciuda denumirii „ortodoxe”, cultul său funcționa în afara canoanelor, cu slujbe oficiate de Dogaru fără hirotonie validă.
- Discurs anti-ierarhic – condamna ierarhia BOR drept vândută și apostată, chemând la formarea unei comunități secrete de „aleși”.
Secta lui Dogaru funcționează informal, fără o structură ierarhică fixă în stil ortodox clasic.
- Centralizare carismatică – Dogaru era lider absolut, sursa exclusivă de interpretare a mesajelor divine.
- Rețea restrânsă – adepții erau puțini, organizând adunări în case sau locații discrete.
- Secretizare – cultul se prezenta ca „ascuns” și „prigonit”, justificând izolarea față de BOR și refuzul oricărui control ierarhic sau canonic.
Secta exploatează anxietăți religioase și dezamăgirea față de instituția oficială:
- Critica BOR ca trădătoare a „adevăratei credințe” era o temă constantă.
- Dogaru se prezenta ca ales divin, pretinzând legitimitate absolută.
- Grupul cultiva un spirit de „mică turmă” persecutată, întărind coeziunea internă.
- Interpretările apocaliptice justificau ruptura de lume și izolare.
Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată această grupare, considerând-o o sectă schismatică și necanonică.
Criticile majore includ:
- Lipsa oricărei hirotonii valide.
- Abuzul de autoritate religioasă prin revendicarea unor revelații personale.
- Încălcarea principiilor sobornicești ale Ortodoxiei.
- Cultivarea fricii apocaliptice și a conspirațiilor pentru a controla adepții.
Influența lui Dogaru a rămas marginală. Gruparea nu a atins niciodată o anvergură semnificativă și este văzută mai degrabă ca o formă de sectarism autohton cu discurs ortodoxizat.
În spațiul public, ea este adesea invocată ca exemplu de pseudo-ortodoxie extremă, bazată pe revelații private și cultul personalității liderului.
Din perspectivă sociologică și teologică, fenomenul este un exemplu de sciziune carismatică. Dogaru a reușit să creeze un nucleu de adepți folosind o combinație de:
- retorică apocaliptică și conspiraționistă
- denunțarea ierarhiei oficiale
- mit personal al alegerii divine
- reinterpretare arbitrară a Tradiției ortodoxe
Aceste trăsături sunt caracteristice mișcărilor sectare care apar la periferia marilor religii instituționalizate.
În luna iulie 2025, Constantin Dogaru a plecat să își întâlnească stăpânul.
Înapoi la Sectologie