Istoria și doctrina Bisericii Ortodoxe Secrete (Biserica Secretă a Maicii Domnului)
„Biserica Ortodoxă Secretă”, cunoscută și sub denumirea „Biserica Secretă a Maicii Domnului”, este o grupare pseudo-ortodoxă fondată de un oarecare Constantin Dogaru în anii 1990–2000. Ea pretinde o inspirație supranaturală și un mandat mistic primit direct de la Maica Domnului, asumându-și statutul de „adevărată Biserică Ortodoxă”, dar în afara structurii canonice a Bisericii Ortodoxe Române.
Constantin Dogaru, un laic fără hirotonie canonică recunoscută, s-a autoproclamat preot și duhovnic sub justificarea unei misiuni divine. El susținea că Biserica oficială ar fi „căzută” sau „trădătoare”, fiind incapabilă să păstreze dreapta credință, motiv pentru care Dumnezeu ar fi ales o „Biserică secretă” prin el și adepții lui.
Dogaru nu a propus o teologie cu totul nouă, ci o reinterpretare radicală a ortodoxiei:
Carismă profetică personală – el pretindea că are viziuni și mesaje de la Maica Domnului, care îl investesc cu autoritate directă.
Cult apocaliptic și conspirativ – predica ideea că BOR oficială și lumea ar fi corupte, trădând Ortodoxia, iar „adevărata” Biserică s-ar conserva în clandestinitate.
Exclusivism soteriologic – susținea că mântuirea adevărată este posibilă doar în cadrul acestei „Biserici secrete”.
Ritual improvizat – în ciuda denumirii „ortodoxe”, cultul său funcționa în afara canoanelor, cu slujbe oficiate de Dogaru fără hirotonie validă.
Discurs anti-ierarhic – condamna ierarhia BOR drept vândută și apostată, chemând la formarea unei comunități secrete de „aleși”.
Gruparea lui Dogaru a funcționat informal, fără o structură ierarhică fixă în stil ortodox clasic.
Centralizare carismatică – Dogaru era lider absolut, sursa exclusivă de interpretare a mesajelor divine.
Rețea restrânsă – adepții erau puțini, organizând adunări în case sau locații discrete.
Secretizare – cultul se prezenta ca „ascuns” și „prigonit”, justificând izolarea față de BOR și refuzul oricărui control ierarhic sau canonic.
Cultul exploata anxietăți religioase și dezamăgirea față de instituția oficială:
Critica BOR ca trădătoare a „adevăratei credințe” era o temă constantă.
Dogaru se prezenta ca ales divin, pretinzând legitimitate absolută.
Grupul cultiva un spirit de „mică turmă” persecutată, întărind coeziunea internă.
Interpretările apocaliptice justificau ruptura de lume și izolare.
Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată această grupare, considerând-o o sectă schismatică și necanonică.
Criticile majore includ:
Lipsa oricărei hirotonii valide.
Abuzul de autoritate religioasă prin revendicarea unor revelații personale.
Încălcarea principiilor sobornicești ale Ortodoxiei.
Cultivarea fricii apocaliptice și a conspirațiilor pentru a controla adepții.
Influența lui Dogaru a rămas marginală. Gruparea nu a atins niciodată o anvergură semnificativă și este văzută mai degrabă ca o formă de sectarism autohton cu discurs ortodoxizat.
În spațiul public, ea este adesea invocată ca exemplu de pseudo-ortodoxie extremă, bazată pe revelații private și cultul personalității liderului.
Din perspectivă sociologică și teologică, fenomenul este un exemplu de sciziune carismatică. Dogaru a reușit să creeze un nucleu de adepți folosind o combinație de:
retorică apocaliptică și conspiraționistă
denunțarea ierarhiei oficiale
mit personal al alegerii divine
reinterpretare arbitrară a Tradiției ortodoxe
Aceste trăsături sunt caracteristice mișcărilor sectare care apar la periferia marilor religii instituționalizate.
În luna iulie 2025, Constantin Dogaru a plecat să își întâlnească stăpânul.
Înapoi la Sectologie