Poetul închisorilor
Radu Gyr a fost un poet de care nu puteați auzi în perioada dictaturii comuniste, din motive explicate mai jos. După lovitura de stat din 1989, s-a realizat o recuperare parțială a memoriei acestui poet al închisorilor, închis vreme de 20 ani pentru convingerile sale politice – „dușman al poporului”.
Pe numele său real Radu Ștefan Demetrescu, poetul s-a născut pe 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel și a trecut în veșnicie în anul 1975. A fost conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii și eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine.
A pătimit în închisorile comuniste pentru că a făcut parte din Mișcarea Legionară, ca fel ca și alte mari personalități ale neamului românesc: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea, Nichifor Crainic...
În ultimul cuvânt în fața Tribunalului Poporului, la 2 iunie 1945, Radu Gyr, judecat atunci în „lotul ziariștilor”, declara: „Domnule Președinte, domnilor Judecători ai Poporului, în rechizitoriul său de joi seara (31 mai), Onorata Acuzare a spus răspicat: 'Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită.' Și a mai spus acuzarea: 'Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați.'
Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare astăzi bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost, pentru mine, o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.”
Este condamnat și execută 11 ani de închisoare. Eliberat în 1956, este arestat din nou în 1958, judecat și condamnat la moarte și confiscarea totală a averii (nu avea), țintuit timp de un an în lanțuri, până la comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață. Totul, pentru o poezie: Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri
Pentru cântecul tău țintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Inițial, poemul se chema Manifest. În 1995, când se împlineau 50 de ani de la procesul din 1945, s-a făcut reabilitarea acelui lot al ziariștilor. Toți au fost reabilitați - Pan Vizirescu, Pamfil Șeicaru, Romulus Seișanu, Dianu... Numai Radu Gyr, nu. Lesne de bănuit, noua elită cripto-comunistă de la București păstrează aceleași fobii anti-legionare. Radu Gyr nu este reabilitat post-mortem nici până azi.
CNSAS a dezvăluit că dosarul de la Securitate al poetului cuprinde 48 de dosare, fiecare cu aproximativ 600 de pagini. În total, aproape 30.000 de pagini! Dosarul său cuprinde, printre altele, declarațiile martorilor care îl scoteau absolut din cauză și precizarea - de care nu vrea nimeni să mai amintească astăzi - că Radu Gyr a înființat Teatrul Evreiesc unde 150 de artiști, tehnicieni și muncitori, majoritatea evrei, primeau salariu de la Stat.
Suferinţa sublimată sau poezia ca act martiric
Când Sfântul Simeon Metafrastul compunea tezaurul credinței ortodoxe, Viețile Sfinților, avea conștiința clară că împlinește o sfântă datorie: aceea de a dărui creștinilor un mod de viețuire cerească după Hristos, și, în același timp, o conștiință istorică. Ideea dublei apartenențe a creștinului la o istorie pământească, sfințită adeseori prin jertfa botezului de sânge, și la o istorie sacră în care Dumnezeu întâlnește omul, ieșind în întâmpinarea lui, manifestându-Se în deplinătatea prezenței Lui ipostatice pentru a-l ridica pe om până în apropierea slavei Lui, este ilustrată de multe opere, începând cu Sfântul Epifanie în primele veacuri și până în Evul Mediu.
Istoria este dublă: cerească și pământească, divină și umană. Cele două dimensiuni ale istoriei se uneau desăvârșit în Actele Martirice. Această viziune transpare și în paginile Vieților Sfinților, care alcătuiesc o istorie sacră omenească în efortul ei mai presus de omenesc de a se sfinți. Dar istoria poate fi și profană. Când istoria devine, pe lângă profană, și profanatoare (oare exista vreo deosebire de termeni cu adevărat?), Sfinții Mucenici „se retrag din istorie”, cum ar zice Blaga, pentru a se integra unei alte realități unde există putința de a-L întâlni pe Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul creștinilor. Iar putința de a-L întâlni pe Dumnezeu este acolo sus, pe Cruce.
O astfel de „retragere din istoria" profanatoare a constituit-o mucenicia poetului Radu Gyr, martir al închisorilor comuniste. Coleg de generație cu Nichifor Crainic, Radu Gyr se desprinde din generația creștină a Ortodoxiei românești ce a marcat deceniile de aur ale literaturii începutului de veac XX.
Versurile sale au fost interzise timp de 50 de ani; toată opera sa de maturitate, „opera de sertar” de incontestabila valoare, a cunoscut lumina tiparului mult după moartea poetului. Poemele sale din închisoare au constituit o adevărată hrană spirituală pentru cei sortiți foamei fiziologice și terorii.
Paternitatea operei
Scrisă în cea mai mare parte în închisoare, poezia lui Radu Gyr tinde să-și disimuleze individualitatea și să devină expresia unei colectivități - mărturie vie a unor experiențe dintre cele mai tragice care nu au rămas doar cazuri izolate. Suferința îi reunește pe toți colegii de mucenicie în același imn-colind, ceea ce face ca expresia poetică să atingă simplitatea tânguirii lirice a baladelor populare: în fața suferinței colective scriitorul devine anonim, își asumă anonimatul, iar sărbătoarea Nașterii Domnului devine celebrare pascală. Pe măsura înaintării în suferință, odată cu poemul, persoana întâi singular – „eu” – devine „noi”, expresie a comunității de suferință, a unei comuniuni eclessiale mai presus de zidurile izolatoare ale celulei, comuniunea în rugăciunea din finalul poemului. Lirismul decurge din simțirea anonimilor din închisoare – coautori, împreună trăitori și liturghisitori ai jertfei de sânge, pe care Radu Gyr o putea cu ușurință presupune comună.
Autenticitatea operei
Mai mult decât în cazul oricărui poet, modern sau vechi, ne putem întreba unde se sfârșește poemul și unde începe trăirea? Mai putem vorbi despre poeticitate ca despre o vocație? Nici una dintre expresiile poetului nu are aparența unui ornament sau vreunei podoabe literare sau artistice. Nici un efort de înfrumusețare sau poetizare. Descrierile sau chiar trăirile nu au nimic din bogata și insolita imagistică poetică a veacului în care scrie. Și cu toate acestea, notațiile poetului sunt tot atât de precise ca și cele ale unor documente care transmit celor care nu sunt mucenici mărturii în care trăirea se suprapune desăvârșit peste o teologie nu pur dogmatică, ci trăită, verificată, experimentată. Ca și cum dogma ar lua atunci ființă din însăși carnea zdrobită, ca și când suferința însăși ar scrie poemul-teologie. Poemele lui Radu Gyr sunt adevărate „Acte Martirice” - fragmente de istorie sacră, mărturie nemijlocită a lui Hristos cel Viu, mărturisit euharistic în jertfa de sânge pe pieptul-antimis, zdrobit de bătăi bestiale, al mucenicului Radu Gyr. „Gradul zero de literatură” este gradul maxim de autenticitate. Emoția, trăirea lirică se transmite nu prin imagine, ci prin autentic.
Și totuși există un punct unde poezia trădează autenticul, prin sublimarea suferinței, prin poeticul care o distilează uneori. Ceea ce face ca documentul martiric să nu fie complet. E nevoie ca această poezie, pentru a fi receptată deplin, să păstreze în mintea cititorului referentul altor mărturii, de pildă Rugați-vă pentru fratele Alexandru de C. Noica, sau Fenomenul Pitești. Cu imaginea torționarilor de la Pitești în minte, putem aprecia mărturia martirică a poeziei lui Radu Gyr la adevărata valoare pe care opera sa poetică vrea cu smerenie să o treacă sub tăcere. Ar fi vrut poate, ca orice poet, să scrie volume de versuri geniale, după cum indică poemul Sărac sunt, Doamne, sărac - o adevărată artă poetică a aspirațiilor frânte. În final, vocația de mucenic a cuprins-o tămăduitor pe cea de poet, iar cele două mărturii ne amintesc astăzi că în fiecare din noi se poate afla un Hristos răstignit.
Mausoleul anticomunist geme de eroi anonimi Credința noastră Apologetică