Bogdan Mateciuc
În fiecare an, apropierea Crăciunului iscă în mass-media o agitație și o avalanșă de reclame comerciale, sărbătoarea fiind deturnată de la semnificația ei religioasă către spiritul mercantil și lumesc al vânzătorilor și consumatorilor.
Obiceiul de a da cadouri cu ocazia nașterii Domnului are un fundament istoric și este legat de persoana Sfântului Nicolae.
Nicolae a fost arhiepiscop al Bisericii în Mira, localitate din Asia, în actuala Turcie. Nu era rotund ca Moș Crăciun din reclamele tv, însă chiar purta o haină lungă și barbă. Ceea ce l-a făcut însă să devină un simbol al Crăciunului nu a fost înfățișarea sa, ci o bunătate și o generozitate fără margini.
Părinții lui Nicolae erau creștini – nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Le vorbeau oamenilor despre credința în Hristos și îi ajutau pe cei săraci. De asemenea, ei l-au învățat credința pe Nicolae, care a învățat la școală Teologie și Istorie. Aici el a aflat despre cele mai mari două porunci din Scriptură: să iubești pe Dumnezeu din toată inima (Matei 22:37) și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (versetul 39). Aceste cuvinte l-au impresionat pe Nicolae. Fapta care însă l-a făcut cunoscut înaintea poporului a fost legată de un prieten de familie. Omul acela și cele trei fiice ale sale își pierduseră averea. În disperare, omul a negociat cu o casă de prostituție vânzarea fetei celei mari, pentru ca astfel să aibă de ale gurii pentru celelalte două.
Când Nicolae a aflat despre planurile omului, nu a stat mult pe gânduri. În noaptea dinaintea zilei în care urma să fie vândută fata, Nicolae s-a dus acasă la ei, a așteptat să se facă întuneric și a lăsat o pungă cu galbeni printr-o fereastră deschisă, plecând înainte să fie văzut. Această faptă de ajutorare nu avea să fie singura lui faptă.
Banii aceia i-au ajuns familiei pentru un an. Când s-au isprăvit, Nicolae a revenit cu o altă pungă, dar de data aceasta tatăl fetelor l-a văzut. Ștergându-și lacrimile, omul l-a întrebat pe Nicolae: „De ce ne dai aceste daruri?”
„Pentru că aveți nevoie de ele”, le-a răspuns Nicolae.
„Dar de ce nu ai vrut să știm că ești tu?”
„Pentru că atunci când ajutăm, e bine ca numai Dumnezeu să știe.”
Acel răspuns se află la baza tradiției de astăzi, de a da cadouri pe ascuns în preajma nașterii Domnului.
Părinții lui Nicolae au murit când el era la adolescență, probabil din cauza unei molime. Unchiul după numele căruia fusese botezat era preot și l-a luat în îngrijire. Când cei doi se rugau Domnului, Nicolae a simțit un imbold să facă ceea ce îl învățaseră părinții lui. A simțit că felul cel mai potrivit pentru a-și cinsti părinți este să-și ia averea și să o schimbe în bani pe care să-i împartă celor săraci. După ce a făcut aceasta, Nicolae s-a dedicat studiului. La vârsta de 20 de ani a devenit preot. Omul cândva bogat era acum un tânăr preot într-o lume a păcatului.
Sub domnia împăraților Dioclețian și Maximian, creștinii au fost urmăriți și prigoniți vreme de zece ani. Cei ce nu primeau să se lepede de credință erau schingiuiți sau omorâți. Ca părinte al Bisericii, Nicolae a fost și el întemnițat de mai multe ori. Cu acest prilej, le vorbea tovarășilor de închisoare și paznicilor despre Domnul Hristos.
Urmând cuvintele Sf. Apostol Pavel, Nicolae îi încuraja pe cei de afară să se roage, să sprijine lucrarea credinței și să se încreadă în Domnul pentru ajutor. La scurt timp de la eliberarea din închisoare, a fost ales episcop de Mira. În această calitate, a păstorit o perioadă de refacere pentru Biserică: i-a hrănit pe cei săraci, a construit adăposturi pentru cei fără casă și le-a găsit familii celor rămași orfani în timpul prigoanei.
Datorită bunătății, înțelegerii și iubirii sale și a faptului că întotdeauna purta cu el o pungă cu dulciuri și daruri, era o bucurie pentru copii să îl vadă pe stradă. De asemenea, pentru că era respectat în comunitate, autoritățile romane îi cereau deseori sfatul. Influența pe care a dobândit-o i-a permis să lucreze pentru cei nevoiași și în scurt timp a fost numit arhiepiscop.
Ceea ce l-a făcut însă să rămână în legendă a fost dragostea lui pentru cei mici. Bătrân fiind, folosea din ce în ce mai mulți bani pentru daruri pentru copii. Dându-le dulciuri și jucării celor mici, Nicolae le vorbea despre Mântuitor și despre darul pe care El l-a dat lumii prin jertfa de pe Cruce și prin învierea Sa. Le spunea: „Domnul îi iubește pe cei mici și vă iubește și pe voi”. Prin acele daruri, mulți au început să înțeleagă mântuirea prin Domnul Iisus Hristos. Faptele lui Nicolae au fost atât de mari, încât, la moartea sa, ele au fost continuate de alții. De-a lungul timpului, relatarea despre Nicolae din Mira s-a îmbogățit cu alte povestiri și sute de biserici au fost numite după el. Pentru credința și faptele sale, el a rămas în pomenirea Bisericii ca Sfânt.
De la Sf. Nicolae, datorită hotărârii lui de a-i ajuta pe cei săraci și de a face lumea mai bună, avem astăzi povestea lui Moș Crăciun. Din ceruri, de unde se află acum, Sf. Nicolae vede fețele luminate de bucurie ale copiilor care primesc daruri la sărbătoarea nașterii Domnului. Darurile pe care le dăm celor mici trebuie să fie însoțite întotdeauna de relatarea despre nașterea Lui în ieslea Betleemului și despre ce a făcut și face El pentru omenire. Aceasta este semnificația Crăciunului, care nu trebuie să fie prilej de desfrânare prin mâncare sau de alte feluri.