Bogdan Mateciuc
Puține cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos au stârnit atâta uimire și controverse precum cele de la Cina cea de Taină:
Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu... Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi.
Pentru omul modern, dar și pentru mulți dintre contemporanii lui Iisus, ideea de a mânca Trupul și de a bea Sângele lui Hristos poate părea stranie, dificil de înțeles și chiar șocantă. Încă din timpul vieții Sale pământești, atunci când a vorbit despre această taină, mulți dintre cei care Îl ascultau au spus:
Greu este cuvântul acesta; cine poate să-l asculte? (Ioan 6:60)
Totuși, Biserica a văzut întotdeauna în Euharistie centrul vieții creștine și una dintre cele mai profunde expresii ale unirii dintre Dumnezeu și om.
Dar de ce a ales Hristos tocmai imaginea mâncării și a băuturii? Care este semnificația duhovnicească a acestui gest? Ce au înțeles Sfinții Părinți atunci când au vorbit despre împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului?
Cina cea de Taină și instituirea Euharistiei
În seara dinaintea răstignirii Sale, Mântuitorul a luat pâinea, a binecuvântat-o și a dat-o ucenicilor spunând:
Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.
Apoi a luat paharul cu vin și le-a spus:
Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. (Matei 26:26-28)
Pentru Biserică, aceste cuvinte nu reprezintă doar o metaforă sau o simplă amintire simbolică. Ele stau la baza Tainei Euharistiei, prin care credincioșii se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Totuși, întrebarea esențială rămâne: de ce trebuie să mâncăm și să bem?
Hrana ca simbol al vieții
Pentru a înțelege gestul Lui, trebuie să pornim de la cel mai simplu fapt al existenței umane: fără hrană nu există viață.
Orice ființă vie se hrănește pentru a supraviețui. Hrana susține trupul, îl întărește și îl menține în existență.
Prin alegerea pâinii și a vinului, Hristos transmite un mesaj fundamental: viața duhovnicească nu poate exista fără comuniunea cu El.
Nu este suficient să admirăm învățătura Sa. Nu este suficient să-I respectăm exemplul moral. Nu este suficient să credem intelectual în existența Lui. Viața Lui trebuie să devină viața noastră.
Tocmai de aceea El nu spune doar „ascultați-Mă” sau „urmați-Mă”, ci spune „Luați, mâncați... Beți.”
Mesajul este unul extraordinar de profund: omul nu este chemat doar să-L cunoască pe Dumnezeu, ci să participe la viața Lui.
Mâncarea care transformă
Există însă o dimensiune și mai profundă a acestui gest.
În mod obișnuit, atunci când omul mănâncă, hrana este asimilată de organism și devine parte din trupul celui care o consumă.
Pâinea, apa și toate celelalte alimente sunt transformate în celule, sânge și energie. Cu alte cuvinte, hrana devine parte din noi.
Privind din această perspectivă, alegerea lui Hristos capătă o semnificație remarcabilă.
El nu a ales imaginea unei cărți, a unei legi sau a unui simbol exterior. A ales tocmai imaginea hranei, adică a acelei realități care pătrunde în interiorul omului și devine parte a existenței sale.
Însă Sfinții Părinți observă că în Euharistie se produce o inversare surprinzătoare. În hrana obișnuită, noi transformăm hrana în noi înșine. În Euharistie, Hristos este Cel care ne transformă pe noi în El.
Fericitul Augustin și inversarea procesului de hrănire
Această idee a fost exprimată magistral de Fericitul Augustin:
Nu tu Mă vei transforma pe Mine în tine, precum hrana trupului tău, ci tu vei fi transformat în Mine.
Este una dintre cele mai frumoase explicații patristice ale Euharistiei.
Atunci când mâncăm hrană obișnuită, ea devine parte din organismul nostru. Atunci când ne împărtășim cu Hristos, nu El este absorbit și redus la nivelul nostru, ci noi suntem ridicați spre El.
Scopul Euharistiei nu este ca Hristos să devină o simplă componentă a vieții noastre, ci ca întreaga noastră existență să fie transformată după chipul Lui.
Comuniunea cea mai profundă posibilă
În experiența umană există multe forme de apropiere.
Poți admira o persoană. Poți să o asculți. Poți să o urmezi. Poți să o iubești.
Toate acestea creează legături importante, dar păstrează o anumită distanță între persoane.
Mâncarea reprezintă însă una dintre puținele experiențe prin care ceva exterior devine interior.
Din acest motiv, mulți teologi au considerat că Hristos a ales tocmai această imagine pentru a exprima cea mai profundă formă de comuniune posibilă între Dumnezeu și om.
Nu este vorba doar despre apropiere. Nu este vorba doar despre relație. Este vorba despre participare la însăși viața lui Dumnezeu.
Legătura cu jertfa lui Hristos
În lumea vechi-testamentară și în multe culturi antice, jertfa era urmată adesea de o masă sacră.
Participanții consumau din animalul jertfit și astfel intrau simbolic în comuniune cu jertfa adusă.
În creștinism, Hristos este atât Jertfa, cât și Marele Arhiereu care aduce jertfa. Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, credinciosul participă la moartea și învierea Lui.
Nu este un simplu act de comemorare. Este o participare reală la lucrarea mântuitoare a lui Hristos.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel vorbește despre creștini ca despre oameni care sunt împreună-răstigniți și împreună-înviați cu Hristos.
Euharistia și îndumnezeirea omului
Una dintre temele centrale ale teologiei ortodoxe este îndumnezeirea sau theosis.
Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, scopul ultim al vieții creștine nu este doar iertarea păcatelor, ci unirea omului cu Dumnezeu.
Sfântul Atanasie cel Mare rezumă această învățătură într-o formulare celebră:
Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă dumnezeu.
Aceasta nu înseamnă că omul devine Dumnezeu după ființă. Omul rămâne creatură. Însă el participă la viața, harul și energiile dumnezeiești.
Euharistia este unul dintre principalele mijloace prin care această participare devine posibilă. Prin împărtășire, credinciosul primește în sine viața lui Hristos și este transformat treptat după chipul Lui.
Sfinții Părinți despre Euharistie
Încă din primele generații creștine, Părinții Bisericii au vorbit despre Euharistie ca despre adevăratul Trup și adevăratul Sânge al lui Hristos.
Sfântul Ignatie al Antiohiei, ucenic al Sfântului Apostol Ioan, numea Euharistia „Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Sfântul Iustin Martirul explica faptul că pâinea și vinul euharistic nu sunt primite ca hrană obișnuită, ci ca Trupul și Sângele Domnului.
Sfântul Irineu de Lyon considera că Euharistia reprezintă dovada că materia poate fi sfințită și transfigurată de Dumnezeu.
Sfântul Chiril al Ierusalimului îi învăța pe catehumeni să nu privească pâinea și vinul ca simple elemente materiale, ci ca pe Trupul și Sângele lui Hristos.
Toți acești Părinți insistă asupra unei idei comune: Euharistia nu este un simbol gol, ci o întâlnire reală cu Hristos.
Hristos trăiește în noi
În Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel spune:
Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. (Galateni 2:20)
Pentru Părinții Bisericii, această afirmație descrie efectul profund al unirii cu Hristos.
Scopul vieții creștine nu este doar respectarea unor porunci morale. Scopul este transformarea lăuntrică a omului. Prin har, prin rugăciune și prin împărtășire, viața lui Hristos începe să modeleze întreaga existență a credinciosului.
Omul nu își pierde identitatea. Nu încetează să fie el însuși. Însă întreaga sa ființă este luminată și transformată de prezența lui Dumnezeu.
Euharistia ca prelungire a Întrupării
Mulți teologi ortodocși au văzut Euharistia ca pe o continuare a misterului Întrupării. Prin Întrupare, Dumnezeu intră în natura umană. Prin Euharistie, omul primește în sine viața lui Dumnezeu.
Există astfel o mișcare reciprocă. Dumnezeu Se coboară spre om. Omul este ridicat spre Dumnezeu.
Din această perspectivă, Euharistia reprezintă punctul culminant al comuniunii dintre Creator și creație.
Încheiere
La prima vedere, cuvintele lui Hristos despre mâncarea Trupului și băutura Sângelui Său pot părea greu de înțeles. Însă întreaga tradiție a Bisericii arată că sensul lor profund nu este unul biologic, ci unul spiritual și existențial.
Hristos a ales imaginea hranei deoarece hrana devine parte din cel care o consumă. Prin Euharistie, El dorește să arate că relația dintre Dumnezeu și om nu este una exterioară, ci una de comuniune profundă.
În mod obișnuit, omul transformă hrana în sine. În Euharistie, omul este chemat să fie transformat de Hristos.
De aceea, pentru Sfinții Părinți, împărtășirea nu reprezintă doar participarea la un ritual religios, ci intrarea într-o relație vie și transformatoare cu Hristos cel Înviat. Scopul ultim al acestui act este ca omul să devină părtaș vieții dumnezeiești și să poată spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel:
Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
Acasă Credința noastră Apologetică Sectologie Editoriale Magazin istoric