America secolelor XVIII și XIX a fost marcată în plan religios de o efervescență fără precedent. O societate pestriță, în continuă transformare, o frontieră care se extindea permanent spre vest, sentimentul de libertate absolută, lipsa unei autorități ecleziale, au fost printre factorii care au generat un teren fertil pentru o multitudine de inovații religioase. Observatorii identifică Prima Mare Trezire în secolul XVIII și a Doua Mare Trezire în secolul XIX. Termenul trezire religioasă desemnează o mișcare socială, adesea informală, în cadrul căreia mulțimi de oameni își reafirmă valorile religioase și își asumă o îndreptare a vieții personale, stârniți de predicatori de toate facturile.
A Doua Mare Trezire din America a adus cu sine și o explozie de secte și mișcări religioase noi.
Martorii lui Iehova își au rădăcinile în adventismul inițiat de William Miller. Fondatorul acestei ramuri distincte a fost Charles Taze Russell (1852–1916). Nemulțumit în doctrinele religioase ale epocii, el s-a apucat să studieze Biblia pe cont propriu, ajungând la concluzia că iadul nu există și că sufletul omului este muritor.
Influențat de Nelson Barbour, un fost adventist implicat în interpretarea profețiilor escatologice, Russell a îmbrățișat ideea revenirii invizibile a lui Hristos în 1874 și a anunțat sfârșitul lumii pentru anul 1914. În urma divergențelor doctrinare, Russell s-a separat de Barbour și a lansat propria publicație, „Turnul de Veghere”, care a devenit curând instrumentul central de propagandă al mișcării. Sub titulatura de „Studenții în Biblie”, adepții săi au început să formeze o comunitate distinctă.
După moartea lui Russell, conducerea a fost preluată de Joseph Franklin Rutherford, avocat și administrator abil, care în 1931 a redenumit organizația în „Martorii lui Iehova”. Rutherford a consolidat o structură centralizată, a impus noi reguli și a reinterpretat eșecurile profetice, adâncind totodată ruptura de urmașii lui Russell care au refuzat aceste schimbări. Ulterior, sub conducerea lui Nathan Knorr, organizația a cunoscut o expansiune remarcabilă, iar doctrinele au fost din ce în ce mai rigidizate. Knorr este cel care a introdus interdicția transfuziilor de sânge – o măsură controversată, fără suport biblic clar, dar justificată de conducere printr-o lectură literală a unor pasaje din Levitic și Faptele Apostolilor.
Un element central în identitatea sectei este folosirea numelui „Iehova” pentru Dumnezeu, o reconstrucție lingvistică modernă a tetragramei sacre YHWH, care în ebraică nu se mai pronunța. Deși varianta „Iahve” este astăzi mai frecvent acceptată de specialiști, Martorii au preferat „Iehova” pentru uzul modern și simbolismul distinctiv.
Pentru a-și armoniza doctrina cu Scriptura, în 1961, organizația a publicat propria versiune a Bibliei, numită „Traducerea Lumii Noi”. Această traducere este contestată pe scară largă de teologi și lingviști, fiind considerată o redare tendențioasă a textului sacru, în conformitate cu tezele organizației și nu cu sensul originar al manuscriselor biblice.
Doctrina Martorilor este marcată de o serie de concepții radicale:
Negarea Treimii. Dumnezeu Tatăl este singura ființă divină, iar Iisus Hristos este identificat cu Arhanghelul Mihail, o creatură superioară, dar nu divină. Duhul Sfânt este interpretat ca „forța activă” a lui Dumnezeu, nu ca Persoană a Treimii.
Negarea iadului și a nemuririi sufletului. Moartea este considerată o anihilare completă a persoanei, iar învierea este rezervată celor aprobați de Iehova.
A doua venire a lui Hristos. A avut loc invizibil în 1914, când Iisus ar fi început să domnească simbolic ca Rege în ceruri.
Mântuirea exclusivă. Doar 144.000 de aleși vor domni cu Hristos în ceruri, restul Martorilor sperând la o viață eternă pe un pământ paradisiac, recreat după distrugerea actualei „ordini lumești” la Armaghedon.
Această teologie exclusivistă este dublată de un control strict asupra membrilor. Conducerea centrală, numită „Corpul de Guvernare”, emite directive pe care fiecare membru este obligat să le accepte fără rezerve. Îndoiala, dezacordul sau simpla cercetare independentă sunt descurajate și pot duce la excluderea din comunitate – o practică ce presupune ruperea legăturilor cu familia și prietenii din organizație, ceea ce creează o presiune psihologică intensă.
Refuzul transfuziilor de sânge, interdicția de a sărbători zilele de naștere și sărbători tradiționale (pe motiv că nu au fundament biblic) sau respingerea votului și a serviciului militar sunt manifestări ale acestui control. Membrii sunt educați să răspundă la orice întrebare cu fragmente din publicațiile organizației și sunt instruiți să evite orice sursă externă de informare teologică.
Zelul misionar este o componentă esențială: prozelitismul activ (din ușă în ușă sau prin standuri stradale) este condiționat de convingerea că doar astfel se pot califica pentru viața viitoare. Publicațiile sectei – „Turnul de Veghere” și „Treziți-vă!” – sunt distribuite în milioane de exemplare, în zeci de limbi. Această activitate susține atât expansiunea ideologică, cât și o infrastructură financiară uriașă, mascată sub aparența devoțiunii.
Martorii lui Iehova s-au remarcat și printr-o serie de profeții eșuate, printre care se numără distrugerea lumii în 1914, 1925 sau chiar 1975 – toate reinterpretate ulterior ca „lumini progresive”. Această strategie de evitare a responsabilității istorice le-a permis să continue, dar nu fără pierderi și fracturi interne.
În România, Martorii lui Iehova au fost înregistrați oficial ca și cult religios abia în 2003. Acest statut le oferă o serie de privilegii, inclusiv accesul la învățământul religios pentru copiii lor și scutiri fiscale, în ciuda controverselor teologice și sociale care însoțesc această organizație.