Bogdan Mateciuc
Gândirea dualistă: prizonierii albului și negrului
Într-o lume complexă, unde nuanțele predomină și granițele sunt rareori nete, gândirea dualistă — sau „în alb și negru” — continuă să modeleze decizii, relații și convingeri. Deși poate oferi un sentiment de claritate și ordine, această formă de gândire reprezintă o distorsiune cognitivă care limitează percepția și conduce adesea la polarizare, conflict și stagnare intelectuală. În România, domeniul de manifestare predilectă a gândirii dualiste este politica. Dacă nu ești cu Georgescu/Simion, înseamnă că ești cu Nicușor Dan.
Definirea gândirii dualiste
Gândirea dualistă este o modalitate de interpretare a realității în termeni opuși și excluzivi: bine/rău, adevăr/minciună, corect/greșit, noi/ei. Această abordare exclude zona gri a experiențelor umane și refuză complexitatea inerentă a majorității fenomenelor. În psihologie cognitivă, este clasificată drept o eroare logică — o „gândire dihotomică” sau „splitting” — des întâlnită în tulburările de personalitate (de exemplu, borderline), dar și în gândirea cotidiană a indivizilor supuși stresului, manipulării sau dogmatismului.
Originile filosofice și religioase
Dualismul are rădăcini adânci în istorie. În filosofia lui Platon, lumea sensibilă și cea inteligibilă sunt separate radical. În religiile gnostice și maniheism, conflictul dintre bine și rău este absolut și etern. Chiar și în tradițiile teistice, tendința de a împărți totul în „de la Dumnezeu” vs. „de la diavol” persistă. Acest model de gândire a fost preluat și amplificat de diverse ideologii, care operează cu opoziții rigide: capitalism vs. comunism, credință vs. știință, progres vs. decadență, Israel vs. lumea musulmană.
Psihologia albului și negrului
Din punct de vedere psihologic, gândirea dualistă este un mecanism de simplificare. Ea oferă certitudine într-o lume ambiguă, un refugiu cognitiv pentru cei confruntați cu anxietatea incertitudinii. Copiii mici gândesc natural în termeni duali — mama e bună, străinul e rău — dar maturizarea presupune depășirea acestor tipare. Când adultul continuă să vadă lumea astfel, este adesea semnul unei imaturități psihologice sau al unei traume nerezolvate.
Consecințele sociale și culturale
În spațiul public, gândirea în alb și negru generează:
Această logică binară este exploatată de lideri autoritari, de mass-media tabloidizată și de algoritmii rețelelor sociale, care favorizează conținutul extrem, emoțional și diviziv.
Depășirea gândirii dualiste
Ieșirea din acest tipar presupune:
Fariseii și saducheii care încercau să-l „închidă” pe Mântuitor gândeau în alb și negru. Însă răspunsurile Lui le arătau nuanțe de gri.
O desfrânată a venit la El și i-a spălat picioarele. Gândirea alb/negru a zis: E o păcătoasă, de ce El îi permite să îl atingă? Răspunsul Lui îl știm. Gândirea alb/negru s-a blocat.
Concluzie: dincolo de alb și negru
Gândirea dualistă este o sabie cu două tăișuri: poate aduce claritate într-un haos de date, dar adesea face mai mult rău decât bine. Lumea reală este guvernată de paradoxuri, intersecții și nuanțe. A trăi în mod matur înseamnă a accepta aceste complexități fără să te refugiezi în certitudini false. Adevărata înțelepciune nu se găsește în extreme, ci în spațiul intermediar — acel „zona gri” în care omul autentic învață, crește și se transformă.