Creștinii după Evanghelie

Istoria și doctrina Creștinilor după Evanghelie

Reforma inițiată de Calvin, Luther și Zwingli nu s-a oprit acolo și atunci când au vrut ei. Ea a pus pe roate un spirit de schimbare perpetuă și anarhică. În numeroase locuri din Europa apuseană și centrală, simplii oameni primeau „lumină de Sus” că mai trebuie corectat ceva la învățătura religioasă a momentului. În părțile de est ale Germaniei și în Elveția au apărut diferite mișcări religioase, cum ar fi mișcarea pietistă sau mișcarea Fraților Moravieni. Din acestea s-a format ulterior gruparea așa-numiților „creștini după Evanghelie”, (și) ei având pretenția că viața lor este în deplină armonie cu Sfânta Evanghelie. Acești neoprotestanți au urmat o cale și o credință destul de similare cu cele ale baptiștilor.

În România, secta a apărut la sfârșitul secolului 19, mai întâi în părțile Sibiului (Cisnădie), apoi în București și Iași. Dezvoltarea sectei este legată de numele lui Grigorie Constantinescu, fiu de ofițer trimis la specializare profesională în Elveția și întors după patru ani ca pastor evanghelist. În timpul primului război mondial, cât timp este mobilizat, Constantinescu organizează la Iași o casă de rugăciuni, care devine centrul sectei.

În perioada interbelică, preotul ortodox Tudor Popescu, slujitor la biserica Cuibul cu barză din București, începe să alunece în erezie și să propovăduiască idei eretice la slujbele din biserică. El este cumnatul lui Dumitru Cornilescu, un alt absolvent de Teologie ortodoxă care cade în erezie. Acest Cornilescu realizează în 1923 o traducere deformată a Scripturii, după ediții neoprotestante. În 1924, Popescu este dat afară din preoție și din Biserică și își înființează propria „biserică” - o sectă numită „Creștinii după Scriptură”. Aceeași prințesă protestantă, Rallu Calimachi, care finanțase traducerea lui Cornilescu, îl ajută cu bani pe Popescu ca să cumpere o casă de rugăciune în strada Carol Davila din București.

În 1939, autoritățile forțează cele două secte să fuzioneze, însă după lovitura de stat din 1989 ele se separă din nou. Cea de import se numește în prezent „Creștinii după Evanghelie”, iar cea înființată de Tudor Popescu își spune „Biserica Evanghelică Română”. Popular, ei mai sunt numiți „tudoriști”.

În 1982, în cadrul sectei unificate apar disensiuni când un grup de membri începe să proclame că mântuirea nu se poate pierde (că ar fi deja realizată odată pentru totdeauna, indiferent de faptele omului). Ceilalți membri nu acceptă ideea și grupul inovator părăsește secta. După 1989, unii dintre cei plecați atunci revin în gruparea numită „Biserica Evanghelică Română” (BER), producând din nou disensiuni.

În 2013, unii dintre liderii sectei s-au apropiat de o sectă carismatică originară din Africa de Sud, preluând de acolo idei și încercând să le introducă în secta lor. Reacțiile la aceste influențe carismatice nu au întârziat, în 2014 secta BER ajungând să fie măcinată de conflictele, în unele cazuri violente, dintre cele două tabere - cea din jurul președintelui sectei și cea din jurul pastorilor influențați de carismaticii africani.

Înapoi la Sectologie