Bogdan Mateciuc
„Stai frumos. Fii atent. Nu omorî pe nimeni.”
Profesorii din ziua de azi au probleme cu mult mai mari decât copiii care mestecă gumă la ore. De la anorexie și sarcini surpriză, la copiii hiperactivi care nu pot sta locului și copii care umblă cu droguri la școală (și acasă), școlile noastre prezintă o mulțime de probleme. Indiferent de discuțiile despre metodele profesorale, este greu pentru o fată să învețe dacă se supune voit la înfometare. La fel pentru un băiat care nu este atent. Care ar fi soluția? Cu ce trebuie început?
Poate... ar trebui să închidem televizorul.
Tuturor ne place un film bun. Pentru cei cu o activitate preponderent intelectuală, televizorul e un mijloc de relaxare. Apoi, sunt multe emisiuni interesante, dacă știi unde să cauți. Existenta în sine a televizorului nu e o problemă. Problema e că copiii stau în fața lui prea mult și văd prea multe lucruri greșite, fără a avea și discernământul pentru a le judeca.
Deficit de atenție
Acum câțiva ani, un spital pentru copii din Seattle, Statele Unite, a publicat un studiu care corela problemele de atenție la copii cu expunerea la televizor încă de la începutul vieții. Concluzia era că copiii cu vârste între 1 și 3 ani prezintă un risc de tulburări de atenție și de altă natură cu atât mai mare cu cât expunerea lor zilnică la televizor creste. Pentru fiecare oră petrecută în fața televizorului între vârsta de 1 și 3 ani, riscuri de tulburări de atenție creste cu 10% până la vârsta de 7 ani.
Dr. Dimitri Christakis, care a condus studiul, a afirmat: „Știm din statisticile naționale că copiii petrec în medie 2-3 ore pe zi în fața televizorului, între vârsta de 1 și 3 ani, și că 30 la sută dintre copii au un televizor în camera lor”. Dacă aceste cifre sunt o medie, atunci unii copii nu privesc deloc la televizor, în timp ce alții cred că televizorul e mama lor.
În anii de început, când creierul copilului se dezvoltă rapid, stimularea rapidă oferită de televizor - chiar și la emisiunile educaționale - fac creierul copiilor să estimeze că viața se desfășoară mai repede decât în realitate. Părinții ar trebui să limiteze numărul de ore petrecute de copiii mici în fața televizorului. Așa cum arăta dr. Christakis, oamenii pregătesc cina de mii de ani, fără să aibă nevoie de televizor.
Iubiri și sex nerealiste
E evident pentru toată lumea că, la televizor, activitatea sexuală e prezentată într-o manieră comercială. Iubirea de plastic tip Hollywood a devenit un clișeu.
Potrivit celor de la Common Sense Media, „din 68% emisiuni tv care au un conținut sexual explicit, numai 15% vorbesc și despre riscuri și responsabilitate”. La televizor, în filmele americane, nimeni nu spune „Știi, unul din cinci adulți americani are herpes. Tu nu ai? Aș vrea să nu mă mai săruți. Aș vrea să discutăm serios și responsabil despre relatia noastră”.
La televizor, atât ei, cât și ele, arată perfect. Telespectatoarele sunt bombardate cu o mulțime de reclame cu femei frumoase, nefiresc de slabe. Să nu ne mirăm atunci că adolescentele au probleme de alimentație. Pe de altă parte, băieții sunt învățați să tragă ca să atingă niște standarde fizice nerealiste, care deseori pot fi atinse numai dacă iei steroizi. În orice caz, toți și toate ajung tot acolo: la viermi.
Tatăl meu a avut un coleg de facultate, care făcea sport de performanță și arăta foarte bine. A contractat însă o boală tropicală, necunoscută în România, iar trupului lui atletic s-a împuținat văzând cu ochii în numai câteva luni. În cele din urmă, colegul a murit.
Violență
Conform Common Sense Media, „până ajung în clasa a cincea, copiii au văzut deja 8.000 de crime și 100.000 de acte de violență la televizor”.
Evident, dacă cei mici sunt expuși la așa ceva, în timp ei ajung să se desensibilizeze. Televizorul și filmele ne îndoapă cu violență, iar noi înghițim fără să ne facem probleme. Apoi, suntem șocați să citim că într-un parc un elev de liceu este omorât de doi colegi pentru câțiva bănuți sau pentru o țigară. Sau că o „fetiță” de 13 ani întreține relații sexuale și rămâne însărcinată.
Copiii îndopați de televizor cu violență pot foarte ușor să preia roluri violente, similare celor jucate de eroii lor. Americanul Eric Tavulares, în vârstă de 18 ani, a vizionat de 18 ori filmul Natural Born Killers, după care și-a omorât prietena, sugrumând-o în timp ce dormea. De fapt, chiar în seara anterioară vizionaseră împreună filmul încă o dată.
„A declarat că nu își amintește exact cum s-a întâmplat”, se afirmă în raportul Poliției, „dar ceva s-a declanșat la nivelul minții, s-a îndreptat către Lauren Aljubouri și a strangulat-o.”
La fel, violența din jocurile pe calculator atinge cote paroxistice. Îmi amintesc ce ciudat mi s-a părut primul meu joc video, în DOS, în care trebuia să parcurg niște culoare subterane și să împușc soldați dușmani. Sângele sărea în toate părțile și, în mod evident, producătorii jocului voiau să forțeze succesul cu cantitatea de sânge aruncată peste tot. Jocurile de astăzi sunt și mai violente. Părinții ar trebui să aibă grijă la cantitatea de violență din jocurile de astăzi. Vremea lui Atari, cu iepuri care trebuie să culeagă toți morcovii din grădină, a trecut de mult. Astăzi avem jocuri cu narațiune și cu detalii grafice de înaltă rezoluție.
Răspunsul?
Răspunsul la multe probleme de acest gen este să petrecem mai mult timp împreună ca familii. Să închidem televizorul și să citim cărți. Să facem un puzzle sau să jucăm remy. Să mergem afară, să ne plimbăm în parc. Copiii știu că viața e mult mai bogată decât ce oferă televizorul și, deși probabil la început vor vocifera când îi vom lua din fața televizorului, mai târziu vor aprecia acest lucru. Îl vom aprecia cu toții.
Copilul în lumea televizorului și a calculatoarelor Credința noastră Apologetică