Bogdan Mateciuc
Coliva este unul dintre lucrurile cele mai cunoscute din practica creștină, însă și unul ale cărui înțelesuri sunt puțin cunoscute.
Coliva a apărut în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sânge jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxiu al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere.
La început, coliva a servit ca hrană, iar mai târziu la pomenirea morților, după modele și tradiții care existau deja în lumea păgână a timpului. Coliva făcută din grâu fiert închipuie însuși trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul (din care se face pâinea).
Ea este, totodată, o expresie materială a credinței noastre în nemurire și înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învie apoi întru nestricăciune (vezi Ioan 12:24 și I Corinteni 15:36). Dulciurile și ingredientele care intră în compoziția colivei reprezintă virtuțile sfinților sau ale răposaților pomeniți, ori dulceața vieții celei veșnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.
Legănarea colivei cu mâinile este, pe de-o parte, expresia legăturii reale cu cei adormiți, iar pe de altă parte, un semn al învierii, asemănător celui din Sfânta Liturghie, când preoții leagănă sfântul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului până la momentul când se zic cuvintele „Și a înviat a treia zi, după Scripturi”, închipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia morții și învierii lui Iisus Hristos (Matei 27:51).