„imediat, fără întârziere”
Bogdan Mateciuc
9 noiembrie 1989 a devenit una dintre cele mai importante zile ale secolului XX. În acea seară de joi, Zidul Berlinului, simbolul divizării Europei și al Războiului Rece, a încetat practic să mai funcționeze ca graniță. Nu printr-un atac militar, nu printr-o revoltă violentă și nici printr-un ordin clar al conducerii Republicii Democrate Germane, ci printr-o succesiune aproape incredibilă de evenimente.
Un oficial al partidului comunist est-german, Günter Schabowski, a prezentat în fața presei o nouă reglementare privind călătoriile cetățenilor RDG. Întrebat când urma să intre în vigoare, el a răspuns că aceasta se aplică „imediat, fără întârziere”. În câteva minute, agențiile de presă au anunțat că granițele RDG sunt deschise.
Mii de est-berlinezi au pornit spre punctele de trecere. Grănicerii nu primiseră însă ordinele corespunzătoare. La punctul de frontieră Bornholmer Straße, situația a ajuns în cele din urmă în mâinile lui Harald Jäger, ofițerul Stasi de serviciu în acea zi. A cerut instrucțiuni de la superiori, dar nu a primit răspuns.
În jurul orei 23:30, în fața unei mulțimi imposibil de controlat, Jäger a ridicat bariera.
În acea clipă, Zidul Berlinului era deschis.
Berlinul mai devreme
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat în noaptea de 9 noiembrie, trebuie privit contextul câtorva săptămâni și zile precedente.
După ce, timp de zeci de ani, încercase să se prezinte ca avangarda raiului comunist, în vara anului 1989 RDG se afla într-o criză profundă. Tot mai mulți cetățeni est-germani încercau să plece în Occident. Deschiderea graniței dintre Ungaria și Austria le oferise multora posibilitatea de a ajunge în Occident ocolind Zidul Berlinului.
În același timp, în orașe precum Leipzig se desfășurau demonstrații de amploare. Una dintre principalele revendicări era libertatea de a călători.
Conducerea RDG încerca să găsească o soluție care să reducă presiunea fără să renunțe complet la controlul asupra populației.
La începutul lunii noiembrie, situația devenise însă greu de gestionat.
Pe 4 noiembrie 1989, aproximativ o jumătate de milion de persoane s-au adunat la o manifestație în Alexanderplatz, în Berlinul de Est. Protestatarii cereau libertate de exprimare, reforme politice și, tot mai insistent, libertatea de călătorie.
Pe 6 noiembrie, conducerea RDG a prezentat un nou proiect de lege a călătoriilor. Reacția populației nu a fost cea dorită. Reglementarea era considerată prea complicată și prea restrictivă.
În loc să calmeze societatea, proiectul a alimentat nemulțumirea.
Presiunea a continuat să crească.
8 noiembrie: Partidul încearcă să găsească o ieșire
În zilele de 8 și 9 noiembrie, conducerea Partidului Socialist Unit din Germania era sub o presiune tot mai mare.
Noul lider al RDG, Egon Krenz, încerca să se prezinte drept omul reformelor, dar aparatul de stat funcționa încă după vechile reflexe.
Conducerea pregătea modificarea reglementărilor privind călătoriile.
Ideea nu era să se deschidă Zidul. Era vorba despre relaxarea procedurilor pentru călătoriile în străinătate și despre posibilitatea ieșirii din RDG prin punctele de frontieră. Noua reglementare trebuia comunicată și pusă în aplicare într-o manieră controlată.
Însă pe 9 noiembrie lucrurile aveau să scape de sub control.
Dimineața zilei de 9 noiembrie
În dimineața de 9 noiembrie, conducerea RDG a revizuit reglementările privind călătoriile.
Sub presiunea manifestațiilor și a exodului către Occident, s-a decis ca cetățenii RDG să poată călători mai ușor în afara țării.
Era o schimbare importantă, dar nu era concepută ca o deschidere completă a Zidului.
În plus, documentul urma să fie comunicat autorităților și presei la un anumit moment.
Unul dintre oamenii care urmau să prezinte public noile reguli era Günter Schabowski.
Cine era Günter Schabowski?
Günter Schabowski era membru al Biroului Politic al Partidului și, din 6 noiembrie, secretar al Comitetului Central pentru informații. Era unul dintre oamenii prin care conducerea RDG comunica oficial cu presa.
În după-amiaza zilei de joi, 9 noiembrie, Schabowski urma să susțină o conferință de presă internațională.
Avea în fața lui documentele privind noua reglementare, dar nu fusese implicat în toate discuțiile tehnice care stabiliseră data și condițiile aplicării acesteia. Asta avea să se dovedească o problemă esențială.
Ora 18:00: conferința de presă
La aproximativ ora 18:00, Günter Schabowski a început conferința de presă la Centrul Internațional de Presă al RDG din Berlinul de Est. Conferința era transmisă în direct la televiziunea și radioul est-german.
A început ca o conferință de presă politică obișnuită.
Apoi Schabowski a ajuns la noile reglementări privind călătoriile.
A citit din document.
În esență, cetățenii RDG urmau să poată ieși din țară prin punctele de frontieră către Republica Federală Germania și Berlinul de Vest.
Pentru jurnaliști, asta era o veste extraordinară. Exista însă o întrebare: Când intra în vigoare noua reglementare?
Un jurnalist a întrebat asta.
Schabowski s-a uitat prin hârtii. A ezitat. Apoi a rostit celebra frază: Das tritt nach meiner Kenntnis … ist das sofort, unverzüglich.
Adică, aproximativ, Din câte știu eu… intră în vigoare imediat, fără întârziere.
Era puțin înainte de ora 19:00.
În realitate, Schabowski nu avea habar și nu trebuia să anunțe că reglementarea intra în vigoare imediat. Documentele ulterioare au arătat că aplicarea era condiționată și prevăzută pentru perioada următoare.
Însă cuvintele fuseseră rostite. În direct la televizor.
Întrebarea care a schimbat istoria
Un alt jurnalist a întrebat dacă reglementarea se aplica și pentru Berlinul de Vest.
Schabowski a verificat din nou documentele și a confirmat.
În acel moment, pentru cei care urmăreau conferința, mesajul era limpede: se putea pleca în Occident prin punctele de frontieră. Și se putea pleca imediat.
Nu exista însă o procedură pregătită pentru așa ceva. Grănicerii nu fuseseră instruiți în această privință. Conducerea politică nu realiza încă amploarea consecințelor propriului anunț.
19:05: știrea explodează
La câteva minute după conferință, agenția Associated Press a transmis o știre care avea să schimbe totul: RDG deschide granițele.
În scurt timp, presa occidentală a preluat informația. Televiziunile din Germania Federală au anunțat că granița este deschisă. La ora 20:15, știrea era deja una dintre principalele informații difuzate de televiziunile vest-germane.
În Berlinul de Est, oamenii urmăreau televiziunile occidentale și începeau să realizeze că se întâmplase ceva extraordinar.
Dacă televiziunea spunea că granița era deschisă, de ce să nu fie adevărat? Și atunci oamenii au început să se îndrepte spre Zid.
Era seara unei zile de joi. Sute de mii de oameni ai muncii plecaseră dimineața la muncă și reveniseră acasă după-amiaza. O zi obișnuită - până la anunțul lui Schabowski.
Cronologia oficială a evenimentelor consemnează că, la 20:15, aproximativ 80 de est-berlinezi se aflau deja la trei puncte de frontieră, printre care și Bornholmer Straße. Ordinul primit de grăniceri era să-i amâne până a doua zi și să-i trimită acasă.
Însă oamenii nu mai aveau de gând să plece acasă.
Bornholmer Straße: grănicerii nu știu ce să facă
Unul dintre punctele cele mai importante ale acestei povești era Bornholmer Straße, în nordul Berlinului de Est.
Acolo se afla locotenent-colonelul Harald Jäger, responsabil în acea seară de unitatea de control al pașapoartelor.
Jäger auzise anunțul lui Schabowski și nu-i venea să creadă.
Era absurd din punct de vedere operațional. Cum putea fi deschisă granița „imediat”, fără ca grănicerii să fi primit ordine, fără proceduri și fără instrucțiuni?
Jäger și-a sunat superiorii. Nici aceștia nu știau exact ce trebuia făcut. Nimeni nu avea instrucțiuni de lucru.
Situația devenea din ce în ce mai absurdă: oamenii veneau la graniță spunând că televiziunea anunțase că pot trece, în timp ce oamenii înarmați care trebuiau să păzească granița nu aveau ordin să-i lase să treacă.
Mărturiile ulterioare ale lui Jäger arată că acesta a cerut în mod repetat indicații superiorilor. Răspunsul primit a fost, în esență, să-i amâne pe oameni și să-i țină sub control.
„Soluția supapei”
Pe măsură ce mulțimea creștea, autoritățile au încercat o soluție improvizată.
Unii oameni urmau să fie lăsați să treacă, pentru a reduce presiunea.
Era ceea ce autoritățile numeau o „Ventillösung”, o „soluție a supapei”: deschiderea temporară și limitată a presiunii.
Însă soluția avea o problemă evidentă. Cei care reușeau să treacă vedeau că, într-adevăr, puteau ajunge în Berlinul de Vest. Apoi se întorceau și le spuneau celor rămași: „Se poate!”
Mulțimea devenea și mai mare.
La Bornholmer Straße erau deja sute de oameni. Iar grănicerii trebuiau să păzească o barieră pe care oamenii nu o mai considerau legitimă.
În timp ce mulțimea creștea, conducerea RDG încă nu înțelegea ce se întâmplă
Unul dintre cele mai uluitoare aspecte ale acelei seri este faptul că însăși conducerea RDG nu a reacționat imediat la ceea ce se petrecea.
În timp ce mii de oameni se îndreptau spre punctele de frontieră, conducerea Partidului continua să discute probleme politice.
Cronologia consemnează că, la ora 20:47, se încheia cea de-a doua zi a ședinței Comitetului Central, iar până atunci conducerea partidului și a statului nu înțelesese nici amploarea conferinței lui Schabowski, nici reacția presei și nici începutul asaltului asupra punctelor de frontieră.
Cu alte cuvinte, în timp ce oamenii se îndreptau către Zid, sistemul politic care îl construise nu mai realiza ce se petrece la baza lui.
21:30: Bornholmer Straße devine imposibil de controlat
La aproximativ 21:30, la Bornholmer Straße erau deja între 500 și 1.000 de oameni.
Autoritățile încercau încă să aplice „soluția supapei”. Însă aceasta producea efectul opus. Cei care erau lăsați să treacă nu mai erau doar câteva cazuri izolate. Mulțimea vedea că granița poate fi trecută.
În același timp, oamenii care rămâneau în spatele barierei deveneau tot mai insistenți. Începuseră să strige și să se înghesuie spre barieră. Presiunea asupra punctului de control creștea. Iar Harald Jäger aștepta instrucțiuni de sus.
22:42: televiziunea vest-germană anunță că Zidul este deschis
La 22:42, prezentatorul Hanns Joachim Friedrichs a deschis emisiunea Tagesthemen cu o frază care a devenit celebră: „Astăzi putem risca un superlativ: această zi de 9 noiembrie este o zi istorică.” Apoi a anunțat că RDG comunicase că granițele sale sunt deschise și că porțile Zidului sunt larg deschise.
Problema era că, la acea oră, nu toate porțile erau deschise. Însă televiziunea transmitea imaginea unei granițe care deja cedase. Și fiecare minut însemna mai mulți oameni care veneau la punctele de trecere.
Harald Jäger: omul aflat în fața unei decizii imposibile
Aici povestea devine aproape neverosimilă.
Harald Jäger nu era lider politic, nu era membru al guvernului și nici unul dintre oamenii care lucraseră la noul regim de călătorie. Era doar un ofițer de frontieră care trebuia să aplice ordinele primite.
Numai că ordinele nu erau coerente. Televiziunea spunea că granița este deschisă. Oamenii spuneau că au dreptul să treacă. Dar superiorii nu îi dădeau lui Jäger un ordin clar de deschidere.
Mulțimea devenea tot mai mare.
Și, foarte important, el nu știa ce se va întâmpla dacă oamenii forțau bariera. Avea la dispoziție oameni înarmați. Avea în față o mulțime de mii de persoane. O confruntare violentă putea produce morți. Însă dacă lăsa mulțimea să treacă, încălca procedurile sistemului pe care îl reprezenta. Era prins între două realități care se băteau cap în cap.
23:00: momentul în care sistemul începe să cedeze
În jurul orei 23:00, situația devenise critică.
„Soluția supapei” nu mai funcționa. Cei lăsați să treacă sporeau presiunea celor rămași în spatele barierei. Mii de oameni presau asupra punctului de graniță. De sus, niciun ordin clar.
În acel moment, Jäger a ajuns la concluzia că nu mai poate ține situația sub control prin metodele existente. Nu primise nici ordinul de a deschide granița și nici vreun ordin care să permită rezolvarea pașnică a situației.
23:30: se ridică bariera
În jurul orei 23:30, Jäger a luat decizia - a dat ordin să se ridice bariera.
Fără ceremonie, fără ordin solemn de la conducerea RDG, fără vreun document care să spună: „Din acest moment, Zidul Berlinului se deschide.” Pur și simplu, Jäger a spus să se ridice bariera.
Oamenii au început să treacă.
Pentru cei aflați acolo, momentul trebuie să fi fost aproape ireal.
Timp de 28 de ani, Zidul Berlinului fusese o graniță extrem de bine păzită. Încercarea de a-l traversa ilegal putea avea consecințe dramatice. Acum, oamenii treceau „ca pe bulevard”.
Ce s-a întâmplat după deschiderea porții?
Odată ce bariera a fost ridicată, evenimentele au devenit imposibil de oprit.
Mii de est-berlinezi au trecut podul Bösebrücke către Berlinul de Vest. Vest-berlinezii au venit să-i întâmpine. Îmbrățișări, lacrimi, râsete și sticle de șampanie. Unii est-germani nu puteau să creadă că este adevărat. Alții treceau în Vest și se întorceau imediat, doar pentru a retrăi experiența.
În următoarea oră, aproximativ 20.000 de persoane au putut traversa podul fără verificările obișnuite.
Ceea ce s-a întâmplat la Bornholmer Straße s-a propagat rapid. Au început să se deschidă și celelalte puncte de frontieră.
La sfârșitul nopții, granița dintre cele două zone ale Berlinului părea să nu mai existe.
Zidul nu a căzut literalmente în acea noapte
Când spunem că „pe 9 noiembrie 1989 a căzut Zidul Berlinului”, ne referim de fapt la prăbușirea regimului de frontieră.
Zidul propriu-zis nu a dispărut atunci. Demolarea a început ulterior și a continuat în lunile următoare.
Pe 9 noiembrie s-a întâmplat ceva mai important: Zidul a încetat să mai poată împiedica circulația dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest.
De aceea, în istorie, noaptea de 9 spre 10 noiembrie este cunoscută drept căderea Zidului Berlinului.
Dimineața zilei de 10 noiembrie
Dimineața, Berlinul arăta deja altfel. Punctele de graniță erau deschise. Oamenii treceau în ambele direcții. Trabanturi din RDG se îndreptau spre Berlinul de Vest, iar vest-berlinezii îi întâmpinau pe cei veniți din Est. În locurile unde cu o zi înainte se aflau bariere, controale și paznici înarmați, acum se găseau oameni care se îmbrățișau.
Imaginile au făcut înconjurul lumii. Ceea ce cu câteva ore înainte părea imposibil devenise realitate.
A fost totul doar o greșeală a lui Schabowski?
Nu. Aceasta este una dintre cele mai răspândite simplificări ale poveștii.
Involuntar, Schabowski a avut un rol extraordinar. Răspunsul său greșit - „imediat, fără întârziere” - a accelerat dramatic evenimentele.
Însă Zidul nu ar fi căzut în acel mod dacă RDG nu s-ar fi aflat deja într-o criză profundă.
În lunile precedente existase un exod masiv al cetățenilor RDG prin Ungaria, care își deschisese granițele cu Austria. Fuseseră demonstrații în Leipzig și în alte orașe, și o manifestație uriașă în Alexanderplatz. În contextul cererilor pentru libertatea de călătorie, al reformelor din Uniunea Sovietică și al schimbărilor din Europa de Est, conducerea Partidului era sub presiune.
Prin urmare, Schabowski nu a creat singur condițiile care au dus la prăbușirea Zidului. Fără să-și dea seama, el doar a apăsat pe un buton aflat deja într-un sistem care se prăbușea.
Jäger a deschis Zidul?
Într-un anumit sens, da, dar nu el a decis politic deschiderea granițelor.
El a fost ofițerul de serviciu, în acel moment, la Bornholmer Straße care, confruntat cu o situație devenită imposibilă și în lipsa unor instrucțiuni clare, a ordonat ridicarea barierei.
De aceea, povestea lui a devenit una dintre cele mai cunoscute povești individuale ale căderii Zidului.
În acea noapte, un sistem de comandă extrem de rigid se afla într-o situație paradoxală: oamenii de la bază trebuiau să aplice o regulă pe care conducerea politică însăși nu reușea să o formuleze. Așa că decizia a fost luată la cel mai de jos nivel, la graniță. Iar consecințele au fost globale.
Ironia istoriei
Poate cea mai extraordinară parte a poveștii este că nimeni nu a planificat ceea ce avea să se întâmple în noaptea de 9 spre 10 noiembrie.
Conducerea RDG voia să reducă presiunea populației.
Schabowski a prezentat noile reguli și a răspuns greșit la întrebarea privind momentul intrării lor în vigoare.
Presa occidentală a interpretat anunțul drept deschiderea imediată a granițelor.
Est-berlinezii au urmărit televiziunile și au mers la punctele de frontieră.
Grănicerii au cerut ordine, care nu au venit.
La Bornholmer Straße, Harald Jäger a încercat să gestioneze situația.
Mulțimea a crescut.
Soluția temporară a eșuat.
Și, în jurul orei 23:30, Jäger a ridicat bariera.
După aceea, nu a mai fost cale de a readuce lucrurile la situația dinainte.
Vântul schimbării nu mai putea fi oprit nici în RDG și nici în Europa.
Jäger și Schabowski, mai apoi
Harald Jäger nu a devenit un erou în acea noapte. După reunificarea Germaniei, a fost îndepărtat din serviciul de frontieră și a rămas șomer. A avut diverse ocupații, inclusiv un chioșc de ziare. A fost și paznic, înainte de a se pensiona. Deși a devenit cunoscut drept omul care a deschis punctul de frontieră Bornholmer Straße, Jäger nu s-a considerat un erou, ci un om care, în acea noapte, a ales soluția pe care a considerat-o necesară pentru a evita violența.
Günter Schabowski și-a pierdut funcțiile politice odată cu prăbușirea regimului comunist. După reunificarea țării, a lucrat ca jurnalist și redactor și s-a distanțat treptat de comunism, recunoscând responsabilitatea sa pentru regimul RDG. A rămas însă în istorie pentru conferința de presă din 9 noiembrie 1989 și celebra sa formulare „imediat, fără întârziere”.
Între timp, în România...
În săptămâna 6–12 noiembrie 1989, în timp ce comunismul se prăbușea în jurul României — Zidul Berlinului se deschidea, iar Todor Jivkov era înlăturat în Bulgaria — regimul Ceaușescu își continua nestingherit pregătirile pentru Congresul al XIV-lea al PCR, programat pentru 20 noiembrie.
Acasă Credința noastră Apologetică Sectologie Editoriale Magazin istoric