Bogdan Mateciuc
„Biserica Universală a Împărăției lui Dumnezeu” este o mișcare religioasă de tip sectar, fondată în Brazilia, în anul 1977, de Edir Macedo, fost cleric romano-catolic care s-a desprins de structurile bisericești tradiționale pentru a construi o organizație religioasă proprie, orientată spre masele defavorizate din cartierele sărace ale Rio de Janeiro. Deși prezentată drept o „biserică a speranței”, organizația a fost, încă de la început, însoțită de controverse grave.
Fondatorul său a fost încarcerat în 1992 pentru fraudă, iar ulterior a intrat în atenția autorităților judiciare din mai multe state, inclusiv SUA și Venezuela. În mod paradoxal, în pofida acuzațiilor penale și a investigațiilor internaționale, Edir Macedo ajungea, în 2013, pe lista miliardarilor Forbes, cu o avere estimată la peste un miliard de dolari – acumulată exclusiv prin intermediul rețelei religioase pe care o conduce.
Numeroși foști episcopi ai „Bisericii Universale” au intentat procese împotriva organizației, reclamând salarii neplătite, în condițiile în care majoritatea își cedaseră bunurile personale sectei. Au existat, de asemenea, acuzații privind legături cu rețele de crimă organizată, evaziune fiscală, împrumuturi fictive de zeci de milioane de dolari și utilizarea unor firme-paravan pentru spălare de bani, atât în Brazilia, cât și în afara granițelor acesteia.
Extinderea în România și strategia de camuflare religioasă
Intrarea „Bisericii Universale” în România s-a făcut printr-o strategie atent calculată de mimare a limbajului și simbolurilor creștin-ortodoxe. Liderul local, un cetățean brazilian, se prezintă drept „preot” sau „părinte”, iar superiorii săi ierarhici sunt numiți „episcopi”. Adunările sunt denumite „liturghii”, se acceptă „acatiste pentru bolnavi”, iar locațiile sunt numite „catedrale”, unele afișând chiar simboluri creștine recognoscibile pentru publicul ortodox.
La nivel declarativ, doctrina afișată pe site-urile oficiale reproduce formule teologice generale despre Sfânta Treime, inspirația Scripturii și întruparea lui Hristos, fără a ridica suspiciuni evidente pentru un credincios neavizat. Diferența majoră apare însă la nivel practic: accentul constant pe donații, „jertfe financiare” și contribuții bănești prezentate ca fiind condiții esențiale pentru vindecare, prosperitate sau „dezlegare spirituală”.
Pseudo-vindecări, promisiuni miraculoase și exploatarea suferinței
Potrivit unei investigații recente publicate de Gândul, sute de români au fost atrași de această mișcare după ce liderii locali au pretins că pot vindeca boli grave, inclusiv cancerul. Un așa-zis pastor a convins persoane aflate în situații medicale critice să renunțe la tratamentele clasice sau să le considere secundare, în favoarea „credinței active”, materializate prin donații consistente.
Cazul a atras atenția autorităților române, iar reprezentanți guvernamentali au confirmat că sunt analizate implicațiile legale ale acestor practici, mai ales în contextul în care promisiunile de vindecare miraculoasă pot constitui înșelăciune, exercitare ilegală a actului medical și exploatarea persoanelor vulnerabile.
Un sistem bine organizat de manipulare psihologică
Activitatea sectei este structurată pe „slujbe tematice” zilnice, fiecare asociată cu o problemă existențială precisă: bani, sănătate, familie, depresie, dependențe, eșec profesional sau „blesteme”. Fiecare zi promite soluții rapide și absolute, culminând cu slujbe dedicate „Lucrurilor Imposibile” sau „terapiei iubirii”, în care emoția, presiunea de grup și discursul sugestiv sunt utilizate sistematic pentru a induce dependență psihologică.
Acest tip de organizare, specific sectelor neo-penticostale, combină tehnici de sugestie, limbaj pseudo-religios și exploatarea suferinței personale, transformând credința într-un instrument financiar și de control.
Concluzie
„Biserica Universală” nu reprezintă o simplă confesiune religioasă alternativă, ci un fenomen sectar global, cu un istoric documentat de abuzuri financiare, manipulare psihologică și practici înșelătoare. În România, prezența sa ridică probleme serioase de ordin teologic, juridic și moral, mai ales atunci când suferința, boala și disperarea sunt folosite ca monedă de schimb pentru profit.