Dr. Dan Ghenea, medic psihiatru
Frica de singurătate generează multe dintre acțiunile noastre. Primăvara, unul dintre răspunsurile la aceasta anxietate, este căutarea iubirii. Nu e surprinzător că suntem interesați de diferite „arte ale iubirii”. De multe ori nu suntem însă atenți la ceea ce presupune însușirea unei arte: o lungă ucenicie. Capacitatea de a iubi este formată în cea mai mare măsură prin învățare și nu e ceva care creste de la sine în noi sau poate fi culeasa în grabă de pe marginea drumului.
Sunt trei condiții esențiale pentru a fi apt de iubire. În primul rând, să știi ce este iubirea (și mai ales ce nu este iubire), ce ai de făcut atunci când iubești; în al doilea rând, să exersezi pentru a afla cum se menține iubirea; în sfârșit, așa cum nimeni nu a devenit vreodată maestru în arta picturii practicând-o doar când nu avea altceva de făcut, tot așa nimeni nu învață să iubească dacă nu acordă maxima prioritate acestei activități.
Iubirea este o activitate, adică ne solicită participarea activă. Spunem adesea „noroc în dragoste”, ca și cum dragostea ar fi ceva care dă peste noi rar și din întâmplare; confundăm însă iubirea cu îndrăgostirea și apoi cădem în capcana de a încerca să menținem starea de îndrăgostire în loc să ne construim iubirea. Cei patru piloni ai unei asemenea construcții sunt grija față de celălalt, responsabilitatea, respectul și cunoașterea.
Prea adesea suntem neatenți tocmai cu cei pe care spunem că îi iubim; vorbesc și mă comport neglijent spunându-mi că soția știe că o iubesc; dar esența iubirii e să muncești în fiecare zi pentru ca ea să crească, să ai grijă de persoana iubită. Nu e doar o metaforă; o puteți vedea întrupată într-un copil care creste.
Responsabilitatea nu este o obligație exterioară, ci un răspuns voluntar la nevoile celuilalt; cu alte cuvinte, nu e suficient doar să muncesc și să îi ofer ceea ce cred eu că e important, ci să aflu și ce e important pentru el și să găsesc moduri în care aș putea răspunde acelor dorințe.
Respectul în iubire înseamnă a-l putea vedea pe celălalt ca o persoana unică și valoroasă așa cum este, nu în funcție de corespondenta cu idealizările din mintea mea. Respectul este considerat ca fiind exterior iubirii sau chiar ca un semn ca iubirea nu (mai) există doar de cei care confundă dragostea cu îndrăgostirea. Într-adevăr, în faza îndrăgostirii, respectul nu apare la suprafață pentru că nu îl vezi pe celălalt: acesta e doar un cuier pentru fantezia absolutului. Un al doilea motiv pentru care respectul nu e vizibil în aceasta perioadă este faptul că e nevoie de două persoane libere pentru a exista respect; ori cei doi tocmai trăiesc iluzia fuziunii totale, a deplinei dependente reciproce. Îndrăgostirea, fiind trecătoare, la ieșirea din ea sunt două drumuri: încercarea de dominare sau cunoașterea celuilalt pentru a folosi ocazia apropierii dată de îndrăgostire în încercarea de a construi o iubire.
Cunoașterea este cimentul dragostei: generează respectul, călăuzește responsabilitatea, dă semnificație grijii pentru persoana iubită.
Am vorbit despre ce presupune iubirea, acum vom spune câteva cuvinte despre cum se dobândește abilitatea de a iubi. Putem descrie patru deprinderi care fac durabilă iubirea: încrederea, disciplina, concentrarea, răbdarea.
Încrederea se formează prin curajul de a mă expune, de a lăsa la vedere vulnerabilitățile în fata celuilalt. Lasă-l să te cunoască pentru ca tu să poți evolua și el/ea să te poată sprijini.
Disciplina e cea care face diferența între iubirea ca amuzament („cool”, „fun”) și iubirea ca mod de viată. Dacă fac un lucru doar când am chef, cu siguranță ca nu este printre cele importante. Ce înseamnă disciplina? A avea un timp dedicat iubirii, a avea planuri de dezvoltare a relației cu celălalt așa cum avem, de pildă, planuri pentru carieră.
Concentrarea înseamnă a fi prezent în iubire, acum și aici, nu doar în amintiri frumoase sau în planuri de viitor. Înseamnă ca momentul prezent să nu fie diluat, să fim împreună, nu doar unul lângă altul în fata televizorului.
Răbdarea e poate mai dificil de învățat într-o lume a vitezei, dar este calitatea esențială atât pentru a avea o cunoaștere profundă a celuilalt, cât și pentru a menține delicată balanța între nevoile mele și nevoile celuilalt.
Capacitatea de a iubi se învață și presupune depășirea unor obstacole. Despre acest lucru am vorbit mai sus, nu despre dragoste. Pentru cel ce a deprins arta iubirii, toata munca necesară pentru a tine iubirea e ușoară și plăcută. Cel care vrea o cale mai scurtă se alege cu o contrafacere, o copie palidă a ceea ce ar fi putut fi iubire. Si atunci să nu spună că iubirea e trecătoare. Închei citându-l pe Sf. Apostol Pavel, cu celebrele sale cuvinte despre dragostea adevărată:
1 Corinteni 13: De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Si de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. De aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși. Pentru că în parte cunoaștem și în parte prorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. [...] Acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.