Străjerii

Istoria și doctrina Străjerilor

Orice mișcare întemeiată și care se susține pe conceptul de înnoire are o permanentă nevoie de înnoire. Tot ce e nou devine vechi la un moment dat și astfel apare nevoia de ceva nou. Reforma lui Luther a pus pe roate un duh de perpetuă înnoire, de înnoire a înnoirii și de reformă a reformei...

Înnoirile sau redeșteptările religioase din America, din secolul al 19-lea, au fost numite „treziri”. În mod inevitabil, aceste treziri au avut și o componentă senzațională - un adevărat marketing religios mai mult sau mai puțin conștient - menit a atrage lumea.

Urmărind oferta religioasă neoprotestantă, putem observa periodicitatea acestor înnoiri. Cea mai recentă înnoire sau trezire este Mișcarea Străjerilor, prezentă și în România.

Trebuie precizat că Mișcarea Străjerilor nu este un cult în sine, ci un curent care atrage membrii din toate grupările neoprotestante din lume și chiar din biserica romano-catolică. În România, se consideră că această „trezire” în rândul neoprotestanților a început în anul 1998, când membrii unor adunări au început să practice „nopți de rugăciune și veghere”.

Conceptul de bază al acestei Mișcări este nevoia de înnoire a creștinului, printr-o rededicare față de Hristos și în special față de Duhul Sfânt, pe care îl cheamă în ajutor pentru săvârșirea de minuni cum ar fi vindecări și eliberarea de tot felul de demoni.

Prin practicile ei, Mișcarea Străjerilor poate fi pusă alături de penticostali și carismatici, deși ideile și interpretările din Scriptură pe care le vehiculează sunt într-atât de bizare, încât i-au revoltat pe mulți penticostali și carismatici, de altfel foarte deschiși la asemenea minuni.

Predicatorii Străjerilor vorbesc despre o trezire în adunările neoprotestante, despre o întoarcere la patosul de început al acestor grupări și despre căutarea unei conlucrări cu Duhul Sfânt pentru înnoirea vieții personale și a celor din jur. Desigur, întregul concept se referă la o adâncire în ereziile neoprotestante, cu un accent foarte mare pe experiența personală, uneori în dauna textului fără echivoc al Sfintei Scripturi.

Anume această pasiune pentru manifestări (false) ale Duhului Sfânt și pentru vindecări și eliberări de demoni stârnesc opoziția grupărilor neoprotestante relativ tradiționale - baptiștii, penticostalii și așa-zișii „creștini după Evanghelie”. Aceste culte văd cum unii dintre pastorii lor vin la amvon și propovăduiesc învățături noi, în spiritul ideilor expuse de mai sus, provocându-i pe membri la acțiuni exterioare de tip carismatic.

Așa cum am precizat mai sus, Mișcarea Străjerilor nu este un cult în sine, ci un curent de „înnoire” care și-a găsit promotori chiar în rândul cultelor neoprotestante consacrate. Tocmai lipsa unei organizări și a unei identificări formale face ca această Mișcare să fie resimțită ca un pericol de către neoprotestanții „clasici”, întrucât așa se creează condițiile optime pentru atragerea pastorilor lor în cercurile Străjerilor.

Această atragere de pastori s-a produs deja și în România și a condus la lupte intestine în rândul baptiștilor și a „creștinilor după Evanghelie”. Lui Iosif Țon, pastor baptist cunoscut în mediile neoprotestante din România și SUA, i-a fost suspendat dreptul de mai predica în adunările baptiste până când se pocăiește de erezia Străjerilor și revine la învățătura „sănătoasă” baptistă. La rândul său, Ionel Botgros a fost depus din funcția de președinte al „Bisericii Evanghelice Române” în urma unei mini-revoluții cu îmbrânceli și intervenția Poliției, iscată de niște pastori apropiați de o asociație religioasă din cadrul Mișcării Străjerilor.

Problema nu este limitată la acțiunile sau predicile unui singur om sau a doi-trei; lucrurile sunt mult mai complicate prin faptul că aceștia au în spatele lor susținători și adunări întregi.

Studierea acestor frământări din lumea neoprotestantă nu poate decât să ne convingă o dată în plus, dacă mai era nevoie, de cumplita rătăcire în care se află acești oameni care, în lipsa rădăcinilor istorice și aflându-se în afara Bisericii lui Hristos și a Adevărului, se fac pe sine bătaia de joc a dracilor.

Înapoi la Sectologie