Rădăuți, necropola primilor voievozi ai Moldovei

Rădăuți

N. Grigoraș, Magazin Istoric nr. 2/11, februarie 1968

Probabil că încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis după moartea lui Alexandru Lăpușneanu (martie 1568), uitarea s-a așternut, și-a întins vălul ei greu, peste multe fapte mărețe, eroice, peste activitatea și lupta celor care au pus bazele statului românesc al Moldovei și care-și dormeau somnul de veci în biserica Sf. Nicolae din Rădăuți. Cronicarii noștri, deși au consemnat unele din actele lui Bogdan I și ale urmașilor săi, nu ne dau nici o indicație despre locul unde au fost înmormântați.

Târziu de tot, în vara anului 1883, când Bucovina se afla încă sub stăpânirea austriacă, învățatul episcop de Roman, Melchisedec, membru al Academiei Române, într-una din călătoriile sale de studii, intrând în biserica Sf. Nicolae din Rădăuți și descifrând, ceea ce nu se făcuse de sute de ani, inscripțiile de pe lespezile funerare ale mormintelor aliniate lângă pereții bisericii, a rămas uimit. Înfruntând vremurile cele mai vitregi și stăpâniri străine, în fața ochilor i se înfățișa, așa cum fusese conceput și realizat, cel mai vechi monument păstrat, construit din piatră, de pe teritoriul Moldovei.

Biserica, veche de peste șase veacuri, a fost înălțată de Bogdan I, întemeietorul statului liber și independent al Moldovei. Această ctitorie, construită în plan dreptunghiular, din piatră brută, piatră cioplită, sigă și lemn, are un acoperiș înalt, în patru ape, cu pante repezi și o streașină largă, care aruncă, departe de pereți și soclu, zăpada și apa ploilor. În ansamblu, privită din exterior, biserica reflectă simplitatea, sobrietatea, dar și armonia arhitecturii satelor noastre, adaptată unui edificiu cu destinație specială.

Pridvorul, adăugat în timpul lui Alexandru Lăpușneanu în anul 1559, probabil la cererea episcopului Euthimie, are două intrări - una pe la nord și alta la sud - marcate cu chenare de profilatură gotică. Calota semisferică a bolții pronaosului este susținută de un dublu sistem de arcuri încrucișate. Ușa prin care se trece din pridvor în pronaos a fost transformată de meșterii lui Alexandru Lăpușneanu, deoarece elementele decorative ale chenarului seamănă cu cele din secolul al XVI-lea. Cele 11 ferestre ale bisericii au, în exterior, chenare sculptate în piatră cenușie, care se deosebesc unul de altul. În exterior pereții bisericii sunt sprijiniți de zece contraforturi. Menționăm aici, ca un fapt extrem de rar uzitat, că din cele patru ferestre originale ale naosului bisericii, trei sunt tăiate în peretele sudic și numai una în cel nordic. De asemenea, din contraforturile originale, în afară de cei patru ai pridvorului, peretele sudic al naosului este sprijinit de unul singur, cel nordic de trei și ai altarului de doi, câte unul de fiecare parte a ferestrei.

În clopotnița actuală, construită de episcopul Dositei Herescu (1750-1781), cea veche fiind probabil distrusă, ca și trapeza din 1519, zidită de Ștefăniță Vodă, se află un clopot cu următoarea inscripție în limba slavonă: „Ioan Ştefan voievodul țării Moldovei”. Acest clopot a putut fi turnat și dăruit bisericii din porunca lui Ştefan I, care a domnit între anii 1594-1399.

Interiorul ctitoriei lui Bogdan I, deși adaptat cultului ortodox - având pronaos, naos (pronaosul fiind despărțit de naos printr-un perete străpuns de o ușă) și altar - este împărțit, ca al bazilicilor romanice, într-o navă centrală și două laterale, prin două rânduri de stâlpi masivi din blocuri de piatră. În pronaos nava centrală și cele laterale au aceeași înălțime. Navele laterale ale naosului sunt mai joase decât nava centrală, acoperite cu bolți semicilindrice, ușor frânte, perpendiculare pe bolta navei centrale și întărite în dreptul stâlpilor cu arce dublouri, având deasupra galerii (ascunzători) boltite, cu câte un semicilindru paralel cu axa principală. La ele se ajunge urcând o scară spiralată plasată în colțul sud-estic al pronaosului.

Absida altarului este legată de naos printr-un spațiu dreptunghiular de lățimea navei centrale, similar corului bazilicilor romanice. Un element care atrage în mod special atenția este sintronul foarte jos - poate o reminiscență simbolică din interiorul hemiciclului absidei altarului, rezervat preoților, ca în vechile bazilici creștine.

Pe peretele nord-estic al altarului, lângă nișa care servea de proscomidie, domnitorul Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, a poruncit, la 8 decembrie 1515, să se fixeze o placă cu o inscripție în care se consemnează că a dăruit „Mitropoliei de Rădăuți” 800 de zloți, cerând, în schimb, să i se oficieze, la anumite date din an, o serie de slujbe religioase. Inscripția se referă în mod special la sănătatea acestui domn, destul de șubredă, deoarece a decedat în 1517 în vârstă de numai 44 de ani. El mai făcuse asemenea danii, și în aceleași condiții în anul 1514 mitropoliei din Suceava, precum și mănăstirilor Putna, Dobrovăț și Moldovița.

Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți reprezintă o sinteză reușită a formelor de arhitectură occidentale și bizantine în interior, și a celor locale în exterior, deoarece ni se prezintă ca o casă de țară de la munte, încadrându-se astfel în peisajul local. Cu tot pridvorul adăugat în 1559 de Alexandru Lăpușneanu, biserica și-a păstrat proporțiile armonioase, ceea ce arată simțul artistic dezvoltat și posibilitățile de creație ale meșterilor autohtoni, ținându-se seama de resursele locale și mijloacele materiale ale populației moldovenești într-o epocă de lupte grele date pentru cucerirea libertății și independenței statului.

Dacă biserica Sf. Nicolae din Rădăuți a fost pictată în timpul domniei lui Bogdan I, deci înainte de anul 1365, din fresca originală nu s-a mai păstrat nimic. Se știe însă că biserica a fost pictată sau repictată, cel puțin în parte, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cum se menționează într-un document din anul 1415. Această pictură a fost completată sau poate refăcută, în parte, de meșterii lui Ştefan cel Mare, între anii 1479-1480, și este sigur că a suferit o intervenție, cel puțin la tabloul votiv, în jurul anului 1559. Din cauza unor încercări de restaurare din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fresca ctitoriei lui Bogdan I a fost mult degradată. Totuși, din pictura acestui valoros monument istoric, prezintă o deosebită importanță patru mari compoziții pictate în altar și anume: Cina cea de taină, împărtășirea Apostolilor cu vin, împărtășirea Apostolilor cu pâine și Spălarea picioarelor Apostolilor de către Iisus. De asemenea, merită toată atenția reprezentarea lui Hristos în potir, pictură în ambrazura ferestrei altarului. Ca iconografie, realizare și colorit, aceste scene seamănă cu cele din altarul bisericii Voroneț, putându-se deci admite că au fost pictate în timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

Personajele din tabloul votiv nu pot fi identificate cu precizie, fiind desfigurate cu ocazia restaurării din anul 1880, când unora, considerați ca înaintași, li s-au adăugat bărbi, deși nu avuseseră. Se poate presupune însă, că între domnitorii reprezentați în acest tablou sunt Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu și, poate, chiar Bogdan I, ctitorul. În partea stângă a pronaosului, pe peretele lângă care se află mormântul Anastasiei, fiica lui Lațcu și soacra lui Alexandru cel Bun, decedată la 26 martie 1420, este pictată o femeie încoronată ținând un filacter și fiind condusă de Fecioara Maria înaintea lui Iisus, lângă care se află Sf. Nicolae, patronul bisericii. Credem că această femeie nu poate fi decât Anastasia, fiica lui Lațcu Vodă, care a dăruit bisericii lui Bogdan I satul Coțmani. Am avea aici pictat cel mai vechi portret al unei femei, cunoscut în Moldova, deoarece a putut fi executat în anul 1415, în orice caz înainte de 26 martie 1420.

În biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, catedrală episcopală încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, după obiceiul timpului au fost înmormântați primii domnitori ai Moldovei. Astfel, într-un mormânt săpat în colțul sud-estic al naosului, și-a găsit, în anul 1365, pacea și odihna veșnică Bogdan I, după o viață zbuciumată și lupte grele. Ştefan cel Mare, care a avut și a căutat să întrețină un adevărat cult pentru strămoșii săi, a pus, la 27 ianuarie 1480, peste mormântul lui Bogdan I, o lespede funerară cu o inscripție în care-l numește „străbunicul” său, „bătrânul Bogdan voievod”. Pe aceeași latură din interiorul bisericii, imediat după Bogdan I, a fost înmormântat fiul său Lațcu (1365-1373) a cărui lespede funerară a fost pusă la 20 ianuarie 1480, tot din porunca lui Ştefan cel Mare. Între peretele sudic și al doilea stâlp din naos, în apropierea mormintelor lui Bogdan I și Lațcu Vodă, este un mormânt cu inscripția lespezii funerare ștearsă, fiind plasată la nivelul pardoselii, nu deasupra, ca celelalte. După dimensiunile pietrei funerare s-ar putea presupune că aici a fost înmormântată o femeie, poate chiar Maria, soția lui Bogdan I.

La 20 ianuarie 1480. Ştefan cel Mare a pus o lespede funerară și pe mormântul lui Ştefan I (1394-1399), pe care-1 denumește „Ştefan Voievod cel Bătrân”, care „a bătut pe unguri la Hindău”, adică Ghindăoani-Neamț. Mențiunea lui Ştefan cel Mare din inscripția lespezii funerare a acestui domnitor se referă la expediția făcută în Moldova de Sigismund de Luxemburg, ca rege al Ungariei, în februarie 1395. Victoria aceasta a întărit poziția pe plan internațional a Moldovei și a consolidat domnia lui Ştefan I.

Pe lângă mormintele domnilor amintiți, în naosul bisericii lui Bogdan I se află și acelea ale lui Roman I (1392-1394), Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun, și Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun și bunicul lui Ştefan cel Mare. Inscripția lespezii funerare pusă de Ştefan cel Mare pe mormântul acestuia din urmă ne relatează următoarele: „..Drept măritorul și de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, domnul țării Moldovei, a înfrumusețat acest mormânt bunicului său Io Bogdan voievod, fratele lui Alexandru voievod, în anul 6988 (1480), luna ianuarie 25 zile, spre veșnica lui pomenire”.

În partea dreaptă a pronaosului este înmormântată Stana, mama lui Ștefăniță Vodă (1517-1527), decedată în anul 1518, iar înaintea ușii pronaosului, în aceeași parte, se află mormântul lui Ioanichie, fost episcop de Rădăuți, decedat probabil în 1504. Atât în interiorul bisericii, cât și în afară, au mai fost înmormântate și alte persoane, care însă nu sunt rude cu membrii familiei lui Bogdan I.

Chenarele lespezilor funerare așezate de Ştefan cel Mare pe mormintele rudelor și înaintașilor săi sunt sculptate cu împletituri sau cu frunze cu patru petale. Câmpurile centrale ale acelorași lespezi sunt bogat decorate cu sculpturi, motivul ornamental predominant fiind palmeta sau semipalmeta, care uneori iau aspectul sau conturul unor flori, dar ca factură și compoziție distincte de la o lespede la alta. Când câmpul central al unei lespezi este decorat cu motive geometrice, chenarul e sculptat cu semipalmete (lespedea Anastasiei). Inscripțiile care înconjură câmpurile centrale ale lespezilor au la sfârșit stema țării - capul de bour în scut.

* * *

Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți a avut numeroase odoare, unele dăruite probabil de ctitor, altele de către urmașii săi, însă marea lor majoritate au fost împrăștiate sau s-au pierdut. Dintre cele identificate până acum amintim un epitaf lucrat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun și un văl liturgic, de mătase albastră, brodat cu fir de aur și argint, donat în 1493 de Ştefan cel Mare. Inscripția donatorului, brodată în fir de aur are următorul cuprins: „Din mila lui Dumnezeu Io Ştefan Voievod a făcut acest procovăț pentru hramul sfântului făcător de minuni ierarh Nicolae, care este la Rădăuți în anul 7001” (1493). Ambele broderii se găsesc astăzi în Muzeul mănăstirii Sucevița. Ştefan cel Mare a mai dăruit ctitoriei „străbunului” său încă un văl liturgic, care astăzi se află în Muzeul de Artă din București. În Muzeul mănăstirii Sucevița se află, grav deteriorată, icoana hramului ctitoriei lui Bogdan I, pictată pe lemn și ferecată în argint aurit în anul 1505.

În biblioteca mănăstirii Putna se păstrează, în manuscris, Mineiul pe luna noiembrie, fost al bisericii lui Bogdan I, terminat de scris la 1 ianuarie 1504 de către preotul Ignat din satul Coțmani.

Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți este cea mai veche necropolă domnească în care se află osemintele întemeietorului statului liber și independent al Moldovei și ale urmașilor săi, a căror operă a fost recunoscută și apreciată de către Ştefan cel Mare. Pentru a le păstra memoria, el a restaurat biserica și le-a pus pe morminte lespezi sculptate și cu inscripții. Fără această inițiativă nu s-ar fi știut cine a fost ctitorul acestei biserici și nici unde au fost înmormântați el și urmașii săi, fiindcă nici o cronică, nici un document nu menționează aceasta.

Și dacă sute de ani nu s-a cunoscut valoarea istorică excepțională a acestei biserici și nu i-a fost sesizată valoarea artistică, dacă nici nu s-a bănuit că între zidurile ei puternice și-au găsit odihna pe veci cei care au creat, sprijiniți de majoritatea populației locale, prin lupte grele, un nou stat românesc, liber și independent, astăzi se cunosc toate acestea. Cu toate vitregiile abătute asupra pământului nostru, monumentul ni s-a păstrat datorită intervențiilor lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Ștefăniță Vodă și Alexandru Lăpușneanu.

Magazin istoric Credința noastră Apologetică