Imitatio Sanctorum

Urmarea Sfinților

Bogdan Mateciuc

Avem în Tradiția Bisericii o pleiadă de Sfinți pe care Biserica astăzi ni-i înfățișează ca modele de urmat. În Noul Testament, Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să mergem pe urmele lui pentru că și el merge pe urmele lui Hristos.

Avem un număr foarte mare de cărți scrise de Sfinți și despre Sfinți. Îi cunoaștem din Sinaxare și din cărțile lor sau despre ei. Aflăm ce au crezut ei, cum au trăit, ce au spus și ce au făcut. Ne alegem unul sau doi Sfinți ai familiei, citim despre Sfântul al cărui nume îl purtăm, și ne rugăm lor. Icoanele lor se află în casele noastre.

Sfinții ne sunt modele. În diferite situații din viață, încercăm să facem ce a făcut un Sfânt. Într-o discuție duhovnicească, cităm din alt Sfânt. Iar când un frate sau o soră ne contrazic cu un citat dintr-un Sfânt, noi replicăm cu citate din alți Sfinți. Sfântul nostru are mai multă dreptate decât Sfântul lor.

Toate acestea sunt doar niște imitații. Încercăm să imităm o persoană care a trăit în alt ev, care a vorbit în alt context și care a acționat în altă epocă. Încercăm să îi imităm pentru că așa ni s-a spus să facem, pentru că așa fac și alții și pentru că credem că e bine.

Ca în orice imitație, mai ales dacă ea este dictată din exterior după bine-cunoscutul principiu bisericesc „Așa se face!”, sufletul obosește. De aceea avem credincioși care, după ani de zile de mers la biserică, renunță. Ei au obosit să mai facă imitații mecanice, cerute de alții, ale unor Sfinți pe care îi cunosc prea puțin sau deloc. Ca și în alte privințe, oamenii obosesc atunci când li se cere să facă ceva de care nu sunt convinși sau nu înțeleg pe deplin. Același lucru se poate spune despre tot tipicul bisericesc. Slujbele noastre, așa cum există ele astăzi, sunt rezultatul unei înțelegeri duhovnicești asupra vieții și a lumii. Nouă astăzi ne lipsește această înțelegere și de aceea ne vine greu să primim și să rezonăm cu tot ce se face la slujbele bisericești.

Ne întrebăm însă, dacă noi îi imităm pe Sfinți, ei la rândul lor pe cine au imitat? Nu, răspunsul „L-au imitat pe Hristos” nu e bun aici pentru că ne-am întreba ușor „Dacă ei, la începutul nevoințelor lor, L-au imitat pe Hristos, de ce nu am face și noi la fel?” Desigur, nu credem – așa cum se spune în popor – că „ei au avut ceva special, erau sfinți de au putut să facă lucrurile acelea”, ci spunem că toți avem același punct de pornire în drumul nostru către Împărăția Cerurilor. Mai mult, unii dintre Sfinți, cum a fost Maria Egipteanca, a pornit chiar mai de jos.

Credința omului este un lucru tainic. Nu este ce vedem pe străzi sau la vedetele tv. Este o căutare personală continuă și o încredințare cu privire la niște lucruri care nu se văd.

Cei din vechime au grăit și au făcut în urma unei credințe personale și a unei convingeri profunde. Privirea lor era îndreptată către Hristos Dumnezeu și pe El se străduiau ei să îl cunoască în chip tainic. Odată apropiați de Hristos și de Împărăția Lui, sămânța aruncat de Hristos în inima lor a dat rod și ei au grăit și lucrat din preaplinul inimii. În lipsa acestei apropieri de Hristos și lipsindu-ne cunoașterea lui Dumnezeu, ceea ce facem noi astăzi nu e decât o contrafacere. Omul cel vechi acoperit pe ici, pe colo, cu fragmente de Împărăție luate de la alții. Burdufuri vechi cu petice noi.

Ceata Sfinților din Cer nu e alcătuită din oameni speciali, înzestrați din naștere cu carisme de guru. Vrășmașul ar vrea ca noi să credem că între ei și noi există niște deosebiri înnăscute, în așa fel încât noi nu putem ajunge unde au ajuns ei... Vrășmașul nu are nici o problemă dacă noi îi cinstim pe Sfinți, atât timp cât nu găsim și calea de a ne mântui așa cum s-au mântuit ei; calea de a ne schimba viața și a ne apropia de Hristos și de Împărăția Cerurilor.

De aici încolo nu mai scriu, pentru că credința e personală și nu poți face tu ce îți spun eu. Eu încerc să găsesc calea pentru mine, tu încerci să o găsești pentru tine. Pentru Sf. Simeon Stâlpnicul calea a însemnat să stea urcat și izolat pe un stâlp, pentru o vreme. Pentru Teofan Zăvorâtul, să se încuie departe de lume. Acelea au fost căile lor. Rămâne pentru fiecare dintre noi să găsim o cale proprie către Dumnezeu, cerând ajutorul Lui și al tuturor celor ce ne pot ajuta. Doamne, ajută!

Credința noastră Apologetică