Cum am ajuns „fascist”

„Fascist”

Bogdan Mateciuc, 4 ianuarie 2005

Sunt un om căruia îi place să se informeze. Urmăresc evenimentele sociale și politice din țară și străinătate. În situațiile în care este cazul, iau atitudine și îmi exprim punctul de vedere.

Am urmărit de-a lungul ultimilor ani transformările de politică socială din România și din țările „democratice”, anume din Europa occidentală și America de Nord. Am urmărit dezvoltarea conceptului de „corectitudine politică” (political correctness) impus prin lege în țările vestice și pe cale a fi implementat și în țara noastră.

Ce este „corectitudinea politică”? Putini români știu ce înseamnă această alăturare de cuvinte. Pe scurt, „corectitudinea politică” este acel punct de vedere, acel mod oficial de a privi lucrurile determinat prin lege. Este opinia oficială despre anumite categorii și evenimente sociale.

Prin lege și în toate comunicările publice, unii indivizi, numiți „științific” minorități, ajung să se bucure de un tratament special și chiar de anumite drepturi. După LS89 (Lovitura de Stat din 1989), pentru țiganii din România s-a inventat un cuvânt nou, considerându-se probabil că termenul de țigani ar fi jignitor. Așa a apărut cuvântul rom, plural romi, împreună cu etnia romă, comunitatea romă, etc. La rândul lor, pederaștii au început să se bucure de drepturi și de o lege împotriva discriminării.

Tot prin lege sau prin canalele mass media supuse autorităților, anumite evenimente naționale și internaționale sunt descrise într-un anumit fel. Astfel, agresiunea Statelor Unite și ale acoliților lor (denumiți pompos „comunitatea internațională”) împotriva Irakului este chipurile o intervenție legitimă pentru înlăturarea de la putere a unui dictator sângeros și dăruirea democrației mult oprimatului popor irakian.

În România, după modelul legislației din Occident, cine contestă în public Holocaustul este pasibil de pedeapsă penală. În Occident (Germania, Franța, Canada, etc.), cine contestă cifra oficială a victimelor evrei este imediat catalogat ca fascist și intră la închisoare. La fel pățești și dacă contești versiunea oficială a Holocaustului.

Prin lege, românilor le-a fost interzisă comemorarea Mareșalului Ion Antonescu. Eu, asemenea multor români, cred că Mareșalul a fost un mare Român. Pe lângă el, politicienii actuali sunt niște păduchi.

În campania electorală din noiembrie 2004, canalul de televiziune OTV a fost amendat pentru că invitatul său, Gigi Becali, a declarat într-o emisiune că îl admiră pe Corneliu Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare. (Si eu îl admir pe Corneliu Codreanu.)

După LS89, publicația Academia Cațavencu făcea glume pe seama presupusei homosexualități a lui Năstase Adrian. Punând botul la fondurile UE privind combaterea discriminării, Academia Cațavencu ne „monitorizează” acum împreună cu Fundația pentru o Societate Deschisă ca să ne măsoare „extremismul”, „fanatismul” și „fascismul” față de pederaști și țigani. Comediantul Ioan T. Morar a devenit „analist”.

În preajma alegerilor din noiembrie 2004, câteva asociații/fundații au realizat un studiu privind nivelul intolerantei la români. Au constatat că 40% dintre români nu doresc să existe pederaști în țara lor. Asociațiile respective și-au manifestat „îngrijorarea” privind un grad așa mare de intolerantă la români, anunțând că vor prezenta rezultatele studiului noilor autorități, „pentru îmbunătățirea cadrului legislativ”. Cu alte cuvinte, se încearcă schimbarea prin lege a gândurilor și atitudinilor românilor.

Problema apare atunci când asemenea legi devin aberante și chiar un instrument de a-i acuza pe cei care nu se înregimentează gândirii oficiale. În timp ce românii manifestă o respingere aproape organică față de poluarea vizuală și materială cauzată de țigani, precum și față de pederaști (probabil că românii au cele mai multe cuvinte pentru această „minoritate sexuală” – poponar, pârțar, pidosnic, pederast, sodomit, curist, etc.), în Occident cine are curajul să-și exprime o părere critică la adresa acestor minoritari, riscă să suporte rigorile legii. În Europa occidentală și în America de Nord, cu precădere în Canada, noua legislație aplică eticheta de extremism, fanatism, discriminare, fascism, oricărei opinii negative față de asemenea comportamente. Conform legislației canadiene, ești pasibil de închisoare pentru prezentarea publică a unui punct de vedere contrar homosexualității. De pildă, acum doi ani un bărbat din Toronto a fost amendat cu suma de 5.000 de dolari pentru că a publicat în ziar un anunț de trei rânduri cu versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Legea respectivă a fost modificată în 2004. Pedeapsa pentru asemenea „infracțiune” este acum închisoarea.

Având de partea lor legea, campaniile de propagandă ale activiștilor pederaști îi numesc pe cei care critică pederastia „homofobi” și „fasciști”. În România, asociația „Noua Dreaptă”, care se pronunță împotriva homosexualității și pentru eradicarea manifestărilor antisociale ale țiganilor, este prezentată tot mai des în termeni de „neofascism” și „neonazism”. Sigur, știm că Italia fascistă și Germania nazistă au avut... probleme cu pederastii și cu țiganii, dar de aici și până la a acuza de fascism un om căruia nu-i plac homosexualii e drum lung.

Nici mie nu-mi plac homosexualii și nici ce fac ei, așa cum nu le plac nici marii majorități a românilor. De asemenea, nu-mi plac furturile din buzunare, înjurăturile și mizeria pe care o fac țiganii. Am căutat și găsit pe internet opinii foarte diferite de cele oficiale în privința Holocaustului. Am găsit chiar un studiu științific care demonstra nu numai că în acele încăperi nu au fost niciodată gazați oameni, dar că nici nu s-ar fi putut face așa ceva acolo !

Așa am aflat că sunt... fascist. O colegă de serviciu – o persoană foarte așezată și liniștită de altfel – când aude de țigani, îi vine să scoată pistolul și să tragă. Având în vedere că locuiește în cloaca de la Bucur Obor (București), o înțeleg.

Un coleg de serviciu s-a întors de la Paris. Unul dintre cele mai „impresionante” lucruri văzute acolo a fost un negru care se pisa ziua-n amiaza mare la un copăcel de pe un mare bulevard parizian. Un alt punct de referință al sejurul său a fost metroul parizian, cu amprenta specifică pusă de negri asupra lui. Probabil că colegii mei ar intra la categoria „nazism”.

O asemenea situație și etichetă mă amuză, dar mă și întărâtă. Mă întărâtă așa cum mă întărâtă orice încercare de impunere a gândirii oficiale. Mă împotrivesc acestei „corectitudini politice” a cărei introducere se încearcă și în România, și îndemn pe toți românii, pe toți „fasciștii” din această țară, să ia atitudine și să combată gândirea unică impusă de sus.

Credința noastră Apologetică