Biblie, Tradiție și Biserică. Un dialog.

Biblie, Tradiție și Biserică. Un dialog.

Bogdan Mateciuc

Dialogul de mai jos, purtat între un creștin ortodox și un neoprotestant, este imaginar doar într-o măsură parțială. Dorința mea este aceea de a reproduce punctul de vedere neoprotestant față de temele Bisericii, Tradiției și Scripturii, alături de răspunsurile creștinului ortodox. Dialogul se bazează pe numeroase discuții pe care le-am purtat cu neoprotestanți, din care am văzut o înțelegere complet diferită – și greșită – a celor trei idei de mai sus.

În timp ce între ei – și, mai rar, către creștinii ortodocși – neoprotestanții formulează aceste întrebări pentru creștinii ortodocși, rareori ajunge la ei un răspuns articulat, ceea ce le întărește lor convingerea că aceste întrebări sunt încuietoare cumva pentru creștinul ortodox.

Neoprotestantul: Practica ortodoxă este plină de obiceiuri „strămoșești” care sunt păgâne și nebiblice. De exemplu, slujbele pentru morți, icoanele care sunt idoli...

Creștinul ortodox: Slujbele pentru „morți” sunt de fapt rugăciuni din dragoste pentru cei adormiți, iar icoanele nu sunt idoli pentru că nu le confundăm cu Dumnezeu. Pentru aceste două lucruri există răspunsuri clare și detaliate. Dacă prin „biblic” înțelegi că nu se regăsesc în Biblie, întreb „De ce ar trebui totul să se regăsească în Biblie?”

NP: Pentru că Biblia este dreptarul credinței, ea este cea care dă măsura vieții creștinului în toate aspectele. Ea și numai ea. Nu există nimic mai presus de ea și, de aceea, tot ce face un creștin trebuie fie conform Bibliei.

CO: Cine a spus și cine a hotărât aceasta?

NP: Însăși Biblia spune asta despre ea. Apostolul Pavel îi scrie ucenicului său Timotei că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și bună pentru a învăța și a îndrepta.

CO: La momentul la care Apostolul Pavel îi scria aceste rânduri lui Timotei, Noul Testament nu exista oficial. Circulau doar câteva scrisori (epistole) de la Apostoli către unele biserici locale, însă aceste epistole nu erau cunoscute de toate bisericile. Acest lucru s-a petrecut mai târziu, când Biserica a alcătuit Noul Testament, hotărând ce scrieri să fie incluse în el. Apostolul Pavel se referă la Vechiul Testament când îi scrie lui Timotei.

Aici neoprotestantul are prima problemă. El nu raționează acest răspuns pentru că nu este deprins să cerceteze lucrurile (1 Tes. 5:21). Are urechile surde, iar răspunsul trece pe lângă el în van. Rămâne la părerea lui și absolutizează ideea că Noul Testament este și trebuie să fie unicul far călăuzitor în viața creștinului. De aceea, el repetă aceeași idee în altă formă.

NP: Dacă Biblia sau Noul Testament nu sunt lumina călăuzitoare pentru creștin, înseamnă că putem adăuga oricând orice practici străine de Biblie!

CO: Nu este așa. Tot ce face Biserica se supune Duhului Sfânt, care a inspirat nu numai scrierea Bibliei, ci tot ce s-a hotărât de-a lungul timpului în Biserica, de la primul sfat apostolic ținut la Ierusalim (menționat în Faptele Apostolilor din Biblie) și până la sinoadele ulterioare ale Bisericii. Nimic din ce facem în Biserică nu trebuie să contravină Scripturii și Sfintei Tradiții, deasupra cărora se află Duhul Sfânt.

NP: Două aspecte. Primul: Asta înseamnă că putem face tot ce nu este oprit de Scriptură? Al doilea: „Sfânta Tradiție” este o doar sumă de porunci omenești condamnate de însuși Isus în discuțiile Sale cu fariseii.

CO: Răspunsul la primul aspect este NU. Nu putem face orice lucru care nu este oprit explicit de Sfânta Scriptură. Cum am spus, limitele sunt stabilite de practica și Tradiția milenară a Bisericii.

Un alt răspuns pe care neoprotestantul nu îl înțelege, pentru că el vrea să vadă și să cunoască deslușit care sunt aceste limite. Fiind străin de Duhul Sfânt care călăuzește Trupul lui Hristos (Biserica), orice referire la „practica și Tradiția Bisericii” îl crispează și este inacceptabilă pentru el.

În al doilea rând, Tradiția Bisericii nu sunt porunci omenești. Prin Sfânta Tradiție înțelegem modul de trăire și practică creștină pe care l-au avut înaintașii noștri și pe care îl continuăm și noi azi. Este necesar să continuăm aceste lucruri pentru a păstra comuniunea de duh cu ei, mergând înapoi până la primii creștini.

Această tradiție sau predanie este menționată și de Apostolul Pavel într-una dintre epistolele sale, când îi îndeamnă pe cititorii săi să țină predania pe care au primit-o (predanie – suma celor predate sau transmise de cineva). Cornilescu a măsluit traducerea aici, scriind „învățătură” în loc de predanie sau tradiție.

NP: Primii creștini nu făceau toate aceste lucruri pe care le fac ortodocșii azi.

CO: Nu și da. Nu le făceau în formă exterioară elaborată de astăzi, ci într-o formă mai simplă, dar Duhul era același. Apoi, credința, nefiind o formulă matematică pentru a fi cunoscută deslușit de la început, nu a fost descoperită dintr-o dată. Apostolii au avut ucenici, care la rândul lor au avut ucenici, și fiecare pe rând a explicat mai departe câte un aspect al credinței și vieții creștine, însă totul în Duhul Adevărului. Nu a existat nici o hotărâre personală a unuia sau altuia, ci totul s-a făcut așa cum scrie în Noul Testament, când Apostolii s-au întâlnit ca să hotărască ce să se ceară de la noii creștini veniți din rândurile păgânilor (să se abțină de la desfrânare, sânge și mortăciuni). Acea discuție a fost „primul sinod (sfat) al Bisericii”, iar cele hotărâte acolo s-au transmis tuturor cu mențiunea „Așa a părut drept Duhului Sfânt și nouă...” Obiceiul a continuat în Biserică, iar astăzi avem șapte sinoade, fără a-l pune la socoteală pe cel de la Ierusalim, menționat în Noul Testament. Deci tot ce se face azi în Biserică se supune Duhului Sfânt, potrivit cu hotărârile luate în comun în cadrul Bisericii. Da, există unele diferențe culturale și exterioare de la o țară la alta, dar duhul și învățătura sunt aceleași.

Un alt răspuns care trece în van pe lângă urechile neoprotestantului. El reia ideea de mai sus într-o nouă formă.

NP: Biserica trebuie să asculte de Biblie!

CO: Ce a existat mai întâi, Biserica sau Biblia? Apoi, Biserica chiar ascultă de Biblie, adică nu face nimic împotriva Bibliei, așa cum am arătat mai devreme.

Neoprotestantul nu înțelege și nu poate răspunde la întrebare. Mintea lui este stăpânită de prejudecata că Biblia este un fel de dumnezeu și că totul trebuie să vină după ea. Răspunsul de mai jos este cu totul ciudat și de neînțeles pentru el.

Mai întâi a fost Biserica. Ea a produs numeroase scrieri, de la început și până în ziua de azi. La câteva sute de ani de la moartea și învierea Mântuitorului, când au început să apară diferite secte stricătoare, s-a pus problema să se alcătuiască un „ghid”, o carte de căpătâi, care să prezinte învățătura creștină de bază. Circulau sute de scrieri prin bisericile locale și foarte puține dintre ele erau cunoscute de toți. Atunci Biserica a hotărât să alcătuiască Noul Testament, reunind principalele scrieri care proveneau din surse sigure. Aceasta nu înseamnă că cele care nu au fost incluse în Noul Testament nu sunt bune – lăsând la o parte falsurile eretice, desigur. Astfel, avem astăzi în Biserică o întreagă colecție de scrieri, toate supuse aceluiași Duh, care tratează diferite aspecte ale credinței și vieții creștine. În capul lor se află Sfânta Scriptură, care este doar un sumar care nu le exclude pe celelalte.

Un asemenea răspuns, care face apel la informații istorice obiective, este dificil pentru neoprotestant, care refuză în mod voit informația și realitatea istorică. Avem din nou un răspuns care trece pe lângă urechile sale. Nu are nici cea mai mică dispoziție să cerceteze afirmațiile creștinului ortodox și istoria Bibliei și a Bisericii. I se pare mai comod să meargă înainte cu o sumă de idei simple, pe care le crede adevărate pentru că îi sunt repetate mereu și mereu de către pastorii lui. La finalul discuției, el rămâne încredințat de ideile cu care a venit, iar atitudinea față de Biserica creștină ortodoxă nu se schimbă cu nimic.

Credința noastră Apologetică