Credința mea

Credința mea

Am lansat site-ul Odaia de Sus în anul 2001 şi la acea vreme conţinea doar informaţii despre cultele prin care trecusem, alături de răspunsurile ortodoxe la întrebările „clasice” ale neoprotestanţilor.

De-a lungul timpului site-ul a fost vizitat de mulţi oameni, ortodocşi şi heterodocşi, unii lăudându-mă, alţii înjurându-mă pentru cele scrise pe site.

Cineva m-a întrebat odată dacă sunt preot. Întrebarea lui m-a pus pe gânduri. M-am pus în locul celor ce vizitează acest site, în special în locul neortodocşilor, dar nu numai. „Bun, acest individ a trecut prin mai multe culte, a stat ceva vreme colo şi colo, după care s-a întors la Ortodoxie. Dar... în ce crede el astăzi? După ce a citit Biblia şi a predicat în adunări neoprotestante, a trecut la credinţa lumânărilor şi a icoanelor??”

De fapt, poate că cei care citesc cu acest gând site-ul meu sunt foarte puţini la număr. Dar, dincolo de informaţiile despre alţii prezentate pe site şi dincolo de informaţiile „teologice” expuse, site-ul nu prezenta credinţa mea personală, aşa că se impunea o completare.

Cred în Dumnezeu. Dumnezeu nu e o „forţă” impersonală şi iraţională, ci o Persoană. Cred că El a creat lumea şi l-a făcut pe om; îmi vine mult mai uşor să cred în Creaţionism decât în teoria evoluției. Departe de a fi un dictator care încearcă să le impună oamenilor cum să trăiască, cred că le vrea binele şi, ştiind mai bine decât oamenii care este acel bine obiectiv, doreşte să-i călăuzească prin Cuvântul Său, transmise în principal ca „porunci” prin Sf. Scriptură.

Cred în Sfânta Scriptură. Am citit Noul Testament de trei ori și Vechiul Testament o dată. Cred în ce spune ea despre lume, om şi viaţă. Cred că omul s-a rupt şi îndepărtat de Dumnezeu şi că astfel a pierdut legătura cu Cel prin care avea o viaţă adevărată, superioară. Departe de Dumnezeu, omul se chinuieşte.

Cred în Iisus Hristos. Cred în El atât ca personaj istoric (a existat cu adevărat), cât şi ca Fiul al lui Dumnezeu şi Mântuitor. Cred în Iisus Hristos aşa cum este El prezentat în Sfânta Scriptură. Cred că s-a născut, a trăit, propovăduit, vindecat, murit şi înviat aşa cum scrie la Carte. Rolul Său a fost acela de a reface legătura omului cu Dumnezeu. „Mântuirea” omului implică, pe de-o parte iertarea greşelilor pe care le-a făcut şi le face omul, pe de altă parte a deschis calea reapropierii omului de Dumnezeu (regenerarea şi îndumnezeirea omului).

Cred în Duhul Sfânt, aşa cum este El predat de Biserică (învăţătura despre Sfânta Treime). El îi conduce pe oameni la tot lucrul bun și mișcă toate lucrurile după planul lui Dumnezeu.

Cred în Biserica lui Hristos. Există o singură Biserică, nu mai multe. Mereu a existat una singură, de la pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii şi până la a Doua Venire a lui Hristos. La scurt timp de la naşterea Bisericii, au început să apară falsurilor - ereziile. În timp, acestea s-au înmulţit şi dezvoltat şi şi-au luat numele de „biserici”. Falsul, ca să fie credibil, trebuie să poarte acelaşi nume cu originalul.

Biserica este şi organizaţie, şi comunitate. Ca organizaţie, ea este forma organizată pentru transmiterea credinţei în Hristos de-a lungul timpului. Ca şi comunitate, ea îi cuprinde pe cei adormiţi, cei ce sunt acum cu Dumnezeu („Biserica biruitoare”), şi pe cei în viaţă („Biserica luptătoare”).

Cred în Sfânta Tradiţie, care reprezintă învăţătura şi practica Bisericii de-a lungul timpului (a celor dinaintea noastră). Această învăţătură cuprinde și explicarea Sfintei Scripturi care, fiind o carte deosebită, poate conduce la numeroase interpretări, de unde şi mulţimea de secte și rătăciri de astăzi. Sfânta Tradiție este, printre altele, păstrătoarea interpretării corecte a Scripturii. În lipsa acestei Tradiţii, nu numai că pierdem comuniunea și continuitatea cu Biserica dinaintea noastră, dar se deschide și calea către o infinitate de interpretări personale, aşa cum s-a şi petrecut cu cei ce s-au rupt de Biserică.

Cred în practica Bisericii, aşa cum a fost ea transmisă de-a lungul vremii, ca expresie exterioară, vizibilă a credinţei. Slujbele Bisericii, tipicul lor şi toate detaliile au rostul lor, deşi nu sunt toate de aceeaşi importanţă - este nevoie de discernământ duhovnicesc pentru a judeca drept rostul tuturor lucrurilor.

De-a lungul timpului, evlavia populară a produs unele para-credinţe - idei, scrieri şi afirmaţii religioase nevalidate de Sfânta Biserică - dar care au intrat în circulaţie şi sunt astăzi susţinute în popor tot sub numele de Ortodoxie. Delimitarea între Sfânta Tradiţie şi aceste tradiţii sau credinţe este greu de făcut şi nimeni nu îşi propune să delimiteze lucrurile, aceasta fiind o discuţie fără sfârşit.

Cred în Sfinţi. Aceştia sunt oameni ai credinţei care au trăit în locuri şi veacuri diferite, de la Iisus Hristos şi până astăzi, şi au rămas în amintirea şi pomenirea noastră ca exemple concrete de trăire a credinţei. Cred în ei nu în sensul că au fost sfinţi absoluţi - numai Dumnezeu este sfânt. Dar prin termenul „sfânt”, Biserica îi prezintă generaţiei prezente şi celei viitoare ca modele de urmat.

Cred că, aşa cum ei s-au rugat pentru omenire în viaţa lor de pe pământ, aşa continuă să se roage şi acum, când sunt împreună cu Dumnezeu. Alături de rugăciunile către Dumnezeu şi Iisus Hristos, mă rog şi lor ca să mijlocească la Dumnezeu pentru mine şi familia mea.

Dintre toţi Sfinţii, cea dintâi şi mai presus de toţi este Fecioara Maria, numită și Maica Domnului. Ca şi la nunta din Cana Galileii, astăzi oamenii o roagă pentru a mijloci pe lângă Fiul ei, pentru nevoile lor.

Cred în mântuire şi în viaţa cu Dumnezeu. Aşa cum am spus, aceasta înseamnă refacerea legăturii omului cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Se poate trăi o viaţă mai bună, mai cu sens, decât cea trăită de omul rupt de Dumnezeu, într-o alergare continuă şi nebună după lucruri trecătoare şi înşelătoare.

Aceasta este învăţătura şi credinţa creştină dreaptă (Ortodoxia).

Mântuirea omului este o transformare continuă, care începe cu mărturisirea şi iertarea păcatelor şi continuă cu înduhovnicirea şi îndumnezeirea omului, prin căutarea continuă a celor de sus, integrarea în Biserică („Trupul mistic al lui Hristos”) şi participarea la viaţa acesteia. Aceasta transformare implică o luptă cu tine însuţi, cu deprinderile practicate mai mult sau mai puţin. Pe măsura înaintării, relaţia cu Dumnezeu devine mai intimă şi mai profundă. Omul trăieşte altfel, după alte linii, decât lumea în general.

Mărturie personală O altă viață